Probleme la CSM Bistrița. Nemulțumiți de faptul că nu și-au luat primele de joc de un an și jumătate, sportivii secției de tenis de masă amenință că vor pleca de la Bistrița. În aceste condiții, Clubul Sportiv Municipal s-ar putea trezi, după Europene, fără cei mai buni sportivi.
Nemulțumirile au venit, de această dată din parte jucătorilor de la secția de tenis de masă. Potrivit lui Gheorghe Bozga, unii dintre aceștia i-au transmis că nu vor mai veni la antrenamente în cazul în care nu se vor rezolva problemele financiare. ”Jucătorii mi-au spus că nu mai vin la antrenamente după europene. Mi-au spus că s-au săturat să tot aducă de acasă și se gândesc serios dacă mai are rost să evolueze pentru Bistrița. Mi-au spus că vor să plece, să semneze contracte în afara țării. Pe moment s-au calmat, trebuie să participe la Europene și după aceea vor vedea ce vor face” a declarat Gheorghe Bozga.
Gheorghe Bozga face comparație cu alte cluburi din țară, apropiate ca valoare și ca rezultate de CSM Bistrița, unde primele se dau imediat după obținerea performanțelor. ”La Constanța, la Arad, banii se dau la câteva zile după concursuri. Este adevărat că la Arad primele sunt mai mici, dar se dau la timp. La noi, ca la nimeni. Se tot vine cu scuza că nu sunt bani, că nu s-au primit banii. Eu cred că cei din conducerea clubului trebuie să găsească soluții pentru a aduce bani, nu să aștepte și să ne ceară numai rezultatele” spune Gheorghe Bozga. De altfel, Bozga și-a manifestat nemulțumirea față de modul cum sunt tratați sportivii încă de anul trecut. Atunci a acordat un interviu pentru „Sportul Bistrițean”, în care a declarat că ”nu se poate face performanță cu o lingură de mâncare”. Declarația a stârnit reacții din partea conducerii clubului. Apoi, în cadrul unei conferințe de presă, Adrian Moldovan a fost pus din nou la colț de către Gheorghe Bozga, care, împreună cu Mugur Saranciuc, și-a exprimat nemulțumirile.
Șargu și frații Szocs ar putea pleca
Gheorghe Bozga spune că, în aceste condiții, cei mai buni sportivi ai secției de tenis, care aduc an de an medalii naționale și internaționale, ar putea pleca de la Bistrița. ”Mihai Șargu și frații Szocs, Bogdan Pugna ar putea pleca oriunde în străinătate și să nu mai stea aici. În aceste condiții, ce putem să facem, decât să începem din toamnă cu grupele de copii” declară Gheorghe Bozga.
Ministerul finanțează cluburile cu întârziere
Directorul Cubului Sportiv Municipal, Adrian Moldovan, spune că problema este una la nivel național și pornește de la faptul că Ministerul Tineretului și Sportului trimite banii cu întârziere. ”Problema nu este numai la noi. La Dinamo nu s-au premiat medaliile de la Jocurile Olimpice, sunt multe cluburi care au această problemă. Nu am primit încă banii pe luna iunie, avem de plătit facturi la apă, la gaz și salarii. Nu știu de ce nu ne finanțează. Ne spun că nu s-a deschis încă finanțarea către Ministerul Tineretului și Sportului. Pe hârtie bugetul există, dar nu s-au dat banii”, a declarat Adrian Moldovan.
Acesta speră însă ca lucrurile să se rezolve și face apel la înțelegere din partea sportivilor. ”Este un an de criză, nu sunt bani la nivel național, la nivel mondial. Nu numai noi avem această problemă. Eu cred totuși că trebuie să se înțeleagă că trecem printr-un moment mai dificil, nu e vina mea și nu e vina nimănui” a declarat Adrian Moldovan.
Ultimele comentarii