JENANT! Gloria n-a avut bani să-și lase juniorii D în semifinalele naționale!

Echipa de juniori D a Gloriei, singura calificată în acest sezon la un turneu semifinal, a rămas acasă deoarece clubul nu a găsit bani pentru cheltuielile de deplasare.

Copiii antrenați de Dinu Vlad, născuți în 1999, au trecut de un turneu zonal la Satu Mare, susținut pe banii părinților, și s-au calificat la cel semifinal de la Craiova, penultimul act din Campionatul Național. Ar fi trebuit să joace cu Școala de fotbal Gică popescu, Poli Timișoara, Sport Arad, Interstar Sibiu și Unirea Ungheni, prima clasată urmând să meargă mai departe la turneul final.

Din păcate, sărăcia din clubul lui Jean Pădureanu i-a ținut acasă, Gloria fiind înlocuită în ultimul moment cu Ocna Șugatag. Ar fi fost vorba de o sumă în jur de 1500 de euro, pentru o echipă ce se putea bate la podiumul național la această categorie de vârstă.

"Îmi pare foarte rău că s-a întâmplat așa. Am aflat foarte târziu că locul de disputare este Craiova. Altundeva ne-am fi descurcat poate mai ieftin. Dar asta ar putea să ne întărească iar la anul să ne batem la locul 1. Ce să facem, din moment ce nu sunt bani, nu putem face nici fotbal", spune Dinu Vlad.

sportulbistritean.ro

 | 212 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *