Jelna, victorie fără dubii

Progresul Jelna a învins fără drept de apel pe Unirea Lechința, 5-1, la capătul unui meci în care echipa lui Traian Ionele a arătat că poate fi o candidată la podium

  Pe un teren bun, peste nivelul mediu al suprafețelor de joc din Liga a 4-a, partida dintre Jelna și Lechința a fost una spectaculoasă, pe măsura scorului de la final. Gazdele au marcat repede și păreau că se vor distra cu tânăra echipă din Lechința, dar n-a fost așa. Oaspeții au egalat și au avut chiar șanse de a prelua conducerea. Însă experiența lui Berețchi sau Mureșian, ambiția și vigoarea lui Macovei sau Bâla, dar și valoarea lui Toth sau Șomodi au înclinat clar balanța în favoarea echipei lui Ionele.

Filmul meciului.
Nici n-au apucat spectatorii să-și deschidă pungile cu semințe, că Berețchi a făcut 1-0 în minutul 2. Dar jocul s-a liniștit imediat și fazele de poartă au început să se împartă la ambele porți. La una dintre ele, petrecută la poarta  lui Pop, Lăcătuș a egalat pentru Lechința, profitând de plasamentul prost și lipsa de inspirație a liniei defensive. Apoi Jelna s-a arătat rănită în orgoliu și s-a năpustit asupra adversarilor. Au ratat ocazii monumentale Berețchi, Ani, Bâzdâra sau Toth. Printre ele, lechințenii au avut și ei șansa golului, dar au irosit-o ușor. În ultimul minut din prima repriză, Bâzdâra a ținut latul în 6 metri la o fază creată de Ani și Lechința a intrat la pauză în avantaj.
După reluare, Tornea de la oaspeți a adus din nou o răbufnire pentru lechințeni. După ratarea lui, o serie de goluri frumoase au închis decisiv meciul în favoarea Jelnei. În minutul 68, Mureșian a marcat ușor la o fază frumoasă făcută de Bâzdâra. În minutul 75, Macovei a făcut 4-1 cu un șut de senzație de la 25 de metri, iar în minutul 83 același Mureșian a închis tabela cu un șut plasat din interiorul careului.

Atmosferă.
Lume puțină la meciul de la Jelna. Probabil numele echipei din Lechința n-a fost atrăgător. Însă cei care au venit la meci au fost mulțumiți de jocul oferit de cele două echipe. Sub atenta observație a primarului Simionca, toate s-au derulat ca la carte în jurul partidei, fără probleme deosebite.

Arbitraj.
Un pic comod, parcă nepregătit fizic, Marius Poenar a condus meciul de pe axul central al terenului. N-a avut însă probleme deosebite și nici măcar nu a arătat vreun cartonaș. Oaspeții au reclamat de câteva ori niște mărunțișuri, dară fără relevanță în economia jocului.

Încă nu jucăm ce-mi doresc eu. Dar încet-încet ne punem la punct. Echipa din Lechința mi-a lăsat o impresie foarte bună și cred că va încurca destule echipe.
Traian Ionele

Am ratat nepermis de câteva ori și am greșit prea ușor alteori. Ce să facem, atâta putem. Avem o echipă tânără, cu mulți juniori și totuși cred că vom avea un cuvânt de spus în acest campionat.
Alexandru Gherman ”“ antrenor Unirea Lechința

 | 88 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On