Jale

Un tânăr de 22 de ani a fost aproape linșat pe un teren de fotbal din județ. Nimeni nu l-a apărat, nici măcar polițistul satului, nici observatorul, nici jucătorii oaspeți. S-a închis singur în vestiar, după ce a primit un pumn ce i-a rupt maxilarul și apoi al doilea în același loc, plus picioare și îmbrânceli din toate unghiurile. Imaginați-vă acest tablou cu copilul sau cu fratele vostru în rolul victimei. Doare ceva?

Așa e, ne doare cu adevărat doar când suntem implicați. Am devenit niște brute, facem sport pentru corp, nu și pentru suflet. Manevre, șmenuri, ciubucuri, șpăgi, minciună, gunoi. Fair-play-ul e o sintagmă aiurea, pe care n-o mai aplică nimeni. Dacă poți să i-o tragi la gioale adversarului i-o tragi și gata. Câștigi și asta e tot ce te interesează.

O lume nebună, nebună de tot, într-o țară ratată chiar și pentru sport, ultimul bastion de onestitate. Arbitrii fură, conducătorii dau din geamantane, jucătorii își rup fălcile. Despre Bernadette Szocs, un talent ieșit din comun la tenis de masă, sunt interesați mai puțini oameni decât de un nemernic ce dă cu pumnul la Ciceu Giurgești. Campionatul Mondial de scrimă, cu România în prim plan, e știrea a 10-a, după Borcea, Gigi și Mitică. Scandalul, accidentele, înmormântările iau fața lui Drăgulescu, dublu campion mondial la gimnastică.

Vremurile ne-au dereglat rău de tot și nu ne mai arde de spiritul
sportiv, de educație fizică. Vrem doar să ne întrecem, să fim primii, să supraviețuim. Orele de educație fizică dispar, profesorii par blazați, antrenorii nu-s stimulați. Copiii nu se mișcă, stau prea mult la calculator, arată ca niște zombie când ies din casă. Politicienii ne mint în campanii cu zeci de proiecte, autoritățile locale mimează că le pasă. Sportul moare, mișcarea nu mai înseamnă decât fotbal la pariu, ori sală pentru câteva
kilograme în minus.

Jale!