Antrenorul Voinței Livezile se bucură de viață la maximum, după ce a abandonat brusc fotbalul la 28 de ani și s-a luptat cu o formă de leucemie ce l-a ținut prin spitale 2 ani
La 33 de ani, Ioan Baciu trăiește o nouă viață. E antrenor de succes la Voința Livezile, e căsătorit și are o fetiță de 3 luni, Sara Maria. Însă nu poate uita de necazurile care l-au făcut să se lase de fotbal, ba chiar să se afle la un moment dat între viață și moarte. În 2008, juca la Mureșul Deva în Liga a doua. La vizita medicală dinaintea unui nou sezon i-au ieșit rău câteva analize. Le-a repetat și în scurt timp a fost diagnosticat cu anemie aplastică severă, o formă de leucemie.
Următorii ani au fost de coșmar pentru fostul jucător al Gloriei. A stat 2 ani în spitale și doctorii de-abia i-au găsit leac. Un medicament care a costat 180 de milioane de lei vechi și pe care l-a procurat cu ajutorul fostului vicepreședinte al Gloriei, Ioan Horoba. Altfel, avea nevoie de un transplant de măduvă. Substanțele timoglobulinei i-au vindecat sângele însă i-au atact oasele și a avut nevoie de o proteză de titan la piciorul drept ca să mai poată umbla.
După atâta suferință, cu ajutorul familiei și al prietenilor s-a vindecat și s-a reîntors pe terenul de fotbal, ca antrenor. Cei care i-au întins o mână de ajutor sunt Constantin Sava și Sandu Borș, care l-au luat cu ei în proiectul Livezile. Nu-l poate uita nici pe Lucian Sănmărtean, care alături de Horoba, a fost omul ce l-a ajutat cel mai mult.
„Le mulțumesc tuturor, familiei, prietenilor și cunoscuților care au fost alături de mine în momentele acelea infernale. Am înviat și cred că știu să prețuiesc mult mai bine viața”, spune Nela, așa cum îi spun prietenii.
Carte de vizită
– în octombrie face 33 de ani
– a început fotbalul la Gloria cu Ion Voica antrenor
– a debutat în Divizia A la 17 ani, cu Ceahlăul Piatra Neamț, 2-1
– a jucat 4 meciuri la echipa mare, după care a fost împrumutat la Odorheiu Secuiesc și la Freihausen în Germania
– în 2005 a promovat cu FC Vaslui din C în B, cu Balaur antrenor, cu Marius Stan președinte și cu Porumboiu finanțator
– a mai jucat la Someș Gaz Beclean, Gloria II și Mureșul Deva
– a câștigat campionatul de tineret rezerve și Cupa Ligii cu Gloria
Adrian Linca
Ultimele comentarii