Chiar dacă suntem în ultima săptămână din an, inspectorii Corpului de Control al A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud verifică modul în care cetățenii județului nostru colectează selectiv deșeurile.
Încă de la înființarea Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, unele din atribuțiile importante ale inspectorilor sunt informarea cetățenilor cu privire la separarea corectă a deșeurilor în gospodărie și verificarea recipienților de colectare pentru a corecta lucrurile greșit făcute pentru a crește gradul de valorificare a deșeurilor.
Din păcate, încă există cetățeni în județul nostru care nu colectează separat deșeurile și zădărnicesc efortul majorității oamenilor care sunt preocupați de colectarea selectivă a deșeurilor.
Inspectorii Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud au verificat conținutul pubelei galbene din localitățile Braniștea, Șintereag, Monor, Mărișel, Șieuț, Miceștii de Câmpie, Șieu – Odorhei, Lechința și au refuzat de la colectare pubelele în care deșeurile nu sunt depuse în mod corect:
– Conțin deșeuri menajere;
– Conțin deșeuri provenite din construcții;
– Conțin deșeuri reciclabile murdare;
Anul viitor ne dorim ca cetățenii județului nostru să înțeleagă mai bine importanța colectării separate a deșeurilor, să înțeleagă că prin acest efort de reciclare protejăm resursele planetei, reducem poluarea mediului înconjurător și putem să avem un județ curat cu costuri de salubrizare în limite rezonabile.
Pentru realizarea acestor obiective, vom continua acțiunile de informare și conștientizare, vom continua să verificăm conținutul recipienților de colectare la nivelul gospodăriilor precum și al platformelor colective de colectare cu containere semi-îngropate.
În 2022 inspectorii Corpului de Control al A.D.I. Deșeuri Bistrita-Năsăud vor fi permanent alături de oameni, vor încuraja și vor determina un număr tot mai mare de cetățeni ai județului nostru să se alăture eforturilor noastre de a colecta selectiv corect deșeurile.
Haideți să le punem pe toate la locul lor! (P)
Ultimele comentarii