Au cam ignorat distanțarea și s-au fript! Un nume mare din tenis, infectat cu corona după un turneu în Croația

Grigor Dimitrov a anunţat că a fost testat pozitiv la noul coronavirus, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Finala turneul de tenis de la Zadar, din circuitul Adria Tour, organizat de sârbul Novak Djokovic, numărul unu mondial, a fost anulat, duminică, după ce bulgarul a fost testat pozitiv.

Dimitrov (29 ani), cel mai important tenisman infectat cu COVID-19, a participat la turneul din Croaţia, dar s-a retras după primul său meci, de sâmbătă, acuzând o stare de rău.

În consecinţă, finala turneului, în care urma să joace Novak Djokovic şi rusul Andrei Rublev, a fost anulată.


”Vreau să îmi anunţ fanii şi prietenii că am fost testat pozitiv la COVID-19 la revenirea la Monaco”, a scris fostul număr trei mondial pe Instagram.

”Vreau să mă asigur că toată lumea cu care am venit în contact în ultimele zile va fi testată şi va lua măsurile necesare de protecţie. Îmi pare rău dacă am făcut rău cuiva. Acum am ajuns acasă şi sunt mă tratez. Vă mulţumesc pentru susţinere şi vă rog să aveţi grijă şi să fiţi sănătoşi”, a mai transmis Dimitrov (19 ATP).

Sâmbătă, în primul său meci de la Zadar, etapa a doua a competiţiei, Dimitrov a fost învins de croatul Borna Coric cu 4-1, 4-1, după care bulgarul a renunţat la turneu, fiind înlocuit cu croatul Nino Serdarusic.

Circuitul Adria Tour, organizat de Djokovic în Balcani pentru a strânge bani în scopuri caritabile şi pentru a oferi unor jucători meciuri într-un sezon competiţional suspendat din martie până în august din cauza pandemiei de coronavirus, a început cu etapa de la Belgrad, câştigată de austriacul Dominic Thiem, şi ar urma să continue cu o a treia etapă, în Bosnia (Banja Luka, 3/4 iulie), după ce turneul din Muntenegru (27/28 iunie) a fost anulat.

La fiecare turneu participă opt jucători, împărţiţi în două grupe de câte patru, urmând să joace fiecare cu fiecare. Sistemul de joc este cel mai bun din şapte ghemuri, cu un tiebreak normal.

În Croația, jucătorii au fost împărțiți în două grupuri.  Novak Djokovic, lider mondial sârb, este alături de Alexander Zverev din Germania, Grigor Dimitrov din Bulgaria,  Andrey Rublev din Rusia, favoritele locale Borna Coric  și Marin Cilic, precum și  Pedja Krstin și Danilo Petrovic , finaliști ai turneul de calificare HTS.

 | 541 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *