Directorul general al echipei din Mediaș, Ioan Horoba, a primit un val de amenințări din partea lui Ioan Avram, vicepreședinte al federației după ce a acuzat arbitrajul fiului său, Marius Avram. „Mi-a spus, printre altele, să i-o măsor lui dacă am ceva de măsurat. Mi-a promis că mă va face, că mă va termina”, a declarat Horoba.
Ioan Horoba a declarat la finalul partidei cu Gloria că Marius Avram, arbitrul întâlnirii, ar trebui măsurat fiindcă nu are 1,75 metri cât prevede regulamentul. „Da, e adevărat, am declarat asta fiindcă așa e. Marius e mai mic ca mine la înălțime și eu nu am 1,75. Numai că tatăl său, în perioada în care a fost șeful arbitrilor, a coborât înălțimea regulamentară până la 1,70. Dar acum iar s-a impus 1,75. Acest liliputan de arbitru ne-a dezavantajat flagrant în câteva rânduri”, spune Horoba.
Fostul vicepreședinte al Gloriei recunoaște însă că Mediașul a câștigat un punct din partida cu Gloria, fiindcă echipa bistrițeană a fost mai bună. „Gloria a jucat foarte bine, putea să ne bată. Noi am marcat cu noroc. Sunt mulțumit cu un punct după cum a arătat meciul”, a declarat Horoba.
Ultimele comentarii