Horoba despre stadion:  ”Mi-a venit să plâng! Nu putem juca acolo!” Ce zice Radu Moldovan

Unde va juca Gloria în Divizia C și ce părere au oamenii implicați în noul proiect al fotbalului bistrițean despre stadionul Jean Pădureanu. Aceasta a fost una dintre temele discuției cu presa, organizată la Dumitra, la care au participat Radu Moldovan și Ioan Horoba.

”La stadion nu ne vom putea întoarce prea curând. Mi-a venit să plâng când am văzut ce dezastru e acolo. Vom juca turul campionatului la Dumitra. Dar o să ne întâlnim cu domnul Urs, cel care se ocupă de falimentul vechii Glorii, și o să găsim o cale să ne întoarcem cândva acolo, să preluăm și palmaresul”, a declarat Horoba, care ia în calcul și terenul de la Iproeb pentru returul campionatului.

Președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, s-a arătat profund dezamăgit de comisia din primărie condusă de liberalul Muti, însărcinată cu preluarea stadionului.

”Muti nu prea a avut tragere de mânecă la acea comisie. Comisie care trebuie preluată de viceprimarul Nicolae și urgentate negocierile de cumpărare a stadionului. Domnul Urs și-a arătat mereu disponibilitatea pentru negociere și n-am nici un fel de emoție că se va găsi înțelegere dacă se va vrea. Deocamdată, acolo e nevoie de o expertiză tehnică, să vedem dacă acele tribune mai țin 12.000 de oameni. Și-apoi văzut ce e de făcut. Sunt convins că în 3,4, 5 ani, cât va fi, lumea se va întoarce pe stadion”, a declarat Radu Moldovan.

 | 3.049 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

2 Comments

  1. 12.000 de oameni? Da, intr-adevar pe 7800 de locuri, merg si 12.000. 😀

    Post a Reply
    • 12.000 cu tot cu oamenii care stau in parc și pe deal:))

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *