Heinrich Schorsch se pregătește să preia Gloria de la Jean Pădureanu

 

Tot mai multe voci din interiorul Gloriei susțin că Heinrich Schorsch va prelua în această săptămână clubul bistrițean. Neamțul, care în acest moment ocupă o funcție de vicepreședinte, ar putea deveni numărul 1 în structura de conducere, în timp ce Pădureanu ar putea ocupa doar o funcție onorifică. Schorsch s-ar implica și din punct de vedere materialr, fiind una dintre puținele soluții de salvare din colapsul financiar în care se află Gloria în acest moment.
 
Contactat telefonic, Schorsch nu a confirmat dar nici nu a infirmat această variantă, lăsând senzația că știe despre ea, dar că încă se mai gândește. "Mai aveți un pic de răbdare. Încă nu pot să confirm așa ceva. Am nevoie de timp", a declarat omul de afaceri stabilit în Baia Mare.
 
Președintele Pădureanu a confirmat însă că Schorsch se va implica de marți în conducerea efectivă a clubului, dar spune că tot el va rămâne numărul 1. "Vrem să-l implicăm mai mult în deciziile clubului. O să stea două trei zile pe săptămână și o să ne ajute", a declarat Pădureanu pentru sportulbistritean.ro
 
Gurile rele spun însă că începând cu această săptămână va începe o restructurare totală a clubului și că Heinrich Schorsch este decis să se implice major. Se aude că-și va impune director executiv și că vrea să dea afară 90 la sută dintre oamenii care compun în acest moment organigrama clubului.
 
Adrian Linca
 | 639 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *