CSM Bistrița a câștigat în deplasare la Universitatea Timișoara, într-o partidă contend pentru ultima etapă a turului II al Diviziei A de handball feminin. Handbalistele antrenate de Iuliu Crăciun au încheiat seria rezultatelor negative și au reușit un meci foarte bun la Timișoara, câștigând cu scorul de 31-28 (12-11).
Antrenorul Iuliu Crăciun s-a arătat foarte mulțumit de jocul echipei dar spune că fetele au parte de un program foarte obositor în această perioadă, ținând cont că vor mai juca un meci în deplasare, joi, la Slatina. “A fost un joc bun, chiar dacă a fost împotriva curentului arbitrilor. După ce am fost într-un con de umbră, din cauza mai multor probleme, se pare că lucrurile intră în linie dreaptă și vom putea să ne atingem obiectivul, clasare pe unul din locurile 2-4. Noi avem însă cel mai greu program, după un drum foarte lung la Timișoara, urmează un alt meci, la Slatina, în etapa intermediară. E un program foarte obositor pentru fete, atât fizic cât și psihic” a declarat antrenorul Iuliu Crăciun.
Pentru CSM Bistrița au jucat: Balogh, Martari, Tetean, Ilieșiu, Suciu, Mușină, Boiciug, Trișcaș, Dorhoi, Cadar, Maxim
A fost ultima etapă din turul II al Diviziei A de handbal feminin, urmează etapa intermediară de joi, după care campionatul se va întrerupe până la finalul lunii martie.
Augustin Danci
Ultimele comentarii