Într-un echipament albastru, asemănător cu cel al Gloriei de altădată, echipa bistrițeană ne-a făcut mândri în această după masă, cu o victorie categorică în sala Giulești, 20-24.
Jucătoarele lui Pașca au condus tot meciul și au arătat o clasă în plus față de adversarele lor. Pare să-și fi revenit și portărița De Paula, care a avut multe intervenții foarte bune în acest meci. Au strălucit din nou Valentina Ardean Elisei, Laura Pristăvița dar și cele două bieloruse, Vasileuskaya și Ilyina. Ne-am apărat mai bine ca în prima etapă, cu Daniela Todor în prim plan.
Rapidistele n-au condus niciodată pe tabelă, nici măcar n-au egalat. S-au apropiat cel mai tare la două goluri. Au sperat ușor pe final, când au jucat în superioritate numerică, dar Pașca a gestionat bine momentul, ca de altfel toate situațiile acestei partide.
După înfrângerea în fața Craiovei, a venit și prima victorie, una pe deplin meritată. Și care arată că Bistrița are echipă de primele locuri în acest sezon și depinde doar de ea cum se va instala acolo.
Marcatoarele Gloriei în acest meci au fost: Ilyina 5, Elisei 5 (2), Vasileuskaya 4, Pristăvița 4, Todor 3, Dincă 1, Rațiu 1, Costa 1
septembrie 9, 2019
Arbitraj clar cu Gloria .Aceleasi de anul trecut care si-au rotunjit bine conturile la
.Bistrita !
septembrie 9, 2019
Mai oameni buni, chiar atat de lipsiti de ,,patriotism local” sa fim noi romanii?
Daca nu se face, de ce nu se face si de ce nu ajuta autoritatile? Daca se face, pai se face cu bani de la buget! Daca arbitrajul ne e potrivnic, ne-au furat! Daca ne favorizeaza, pai ei au castigat meciul, nu fetele noastre.
Atatia frustrati si lipsiti de realism ca la poporul roman, nu mai intalnesti la alte popoare!!!
Uitam ca orice sport presupune o lupta intre doua parti, intre mine si adversar sau intre noi si adversari si se poate intampla ca acel adversar sa nu tina cont de parerile carcotasilor sau ale cronicarilor, si ca pur si simplu vrea si el sa castige, si mama lor de nesimtiti, uneori chiar reusesc.
Atunci sa vezi tu bai mare. Transferuri pe bani multi dar fetele au fost inexistente. Baietii nostri fara niciun orizont….
Dar voi, voi cei care carcotiti intr-una, aveti vreun orizont? Voi sunteti existenti?
Sau va bazati doar pe maxima, „cuget, deci exist!”
Hai mai Dane, hai mai Adriane sa fim mai realisti, mai consecventi intr-o idee si parere. Ba ii terfelim pe sportivii nostri, ba ii pupam si in…
Acceptati ca sportul e sport, ca adversarul te poate bate si el, ca intr-o intrecere sportiva mai exista si alti factori care pot influenta un rezultat.
Dar na, acest lucru nu-l poate sti decat cel ce a facut performanta efectiv pe terenurile de sport si nu doar in tribune visand sa ajunga sportiv de performanta. Si in acest sens putem intelege si frustrarea cu care acesti oameni isi exprima niste pareri total neavizate.
In concluzie, vrem sau nu vrem sport de performanta? Sau vrem sport de performanta doar ca sa carcotim, sa avem obiectul muncii?