HANDBAL: Victorie în ultimul meci acasă: Sîntămărean a închis poarta!

Bistrițencele câștigă în ultimul meci acasă de anul acesta. Fetele antrenate de Horațiu Pașca au condus pe toată durata partidei contra AHCM Slobozia, iar în momentele mai tensionate au fost salvate de portarul Sîntămărean, aflat într-o formă de zile mari.

După un început de meci cu multe tatonări și scor strâns, bistrițencele au reușit să se desprindă chiar și la 6 goluri. CSM Bistrița a dominat clar pe tabela de scor, chiar dacă în teren lupta era dură și se muncea pentru fiecare fază. 

Cu Oana Chirilă într-o zi extrem de bună și cu portarul Cristina Sîntămărean care a salvat cam tot ce era de salvat (12 parade), bistrițencele s-au impus în fața adversarelor. Apărarea a funcționat foarte bine, chiar și în inferioritate numerică, iar ghiulelele date de Chirilă și Szabo au fost decisive.

A fost un meci cursiv, pe parcursul căruia CSM Bistrița nu a dat emoții peluzei albastre, scorul fiind constant în favoarea gazdelor. Au fost câteva minute fără gol și câteva decizii discutabile de arbitraj, însă, în rest, timpul de joc a trecut fără mari schimbări de ritm.

Prima repriză s-a încheiat 15-11 pentru CSM Bistrița, iar în a doua parte bistrițencele au arătat din nou un joc corect, sigur, cu câteva faze spectaculoase. 

Almudena Rodriguez a fost felicitată azi, de ziua ei, de o sală întreagă, însă în teren nu i-a mers prea bine și a jucat patru-cinci minute în care a greșit mult, întristând puțin bistrițenii – obișnuiți ca ea să înscrie multe goluri pe meci.

Până la urmă, meciul s-a încheiat clar în favoarea echipei lui Horațiu Pașca, scor final 28-22.

«Citeam în presă că e ultimul meci acasă în 2017 și încă nici nu am reușit să ne reobișnuim cu publicul și cu sala. Dar mă bucur că am revenit cu o victorie extrem de importantă pentru noi. 15 puncte adunate în sezonul 2017/2018, zic eu că suntem pe plus. (…) Vom merge la Roman cu maxim de încredere», a spus Horațiu Pașca după meci. 

Cea mai bună marcatoare a CSM Bistrița în meciul de astăzi a fost Oana Chirilă cu 9 reușite.

Au mai marcat Alexandra Orșivschi ( 5 ), Szilvia Szabo ( 5 ), Magdalena Paraschiv ( 3 ), Laura Pristăvița ( 2 ), Almudena Rodriguez ( 1 ), Andreea Bărbos ( 1 ), Daniela Rațiu ( 1 ), Roxana Cîrjan ( 1).

Ana Ștefănel

 | 111 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *