Handbal: S-au trezit! Gloria câștigă două meciuri la rând și mai spală din rușine!

Gloria a câștigat cu 28-22 împotriva Universității Cluj și cu 24-22 în fața Craiovei, salvându-și onoarea pe finalul acestui campionat. Un campionat compromis, în care, la un moment dat, era mai aproape lupta pentru evitarea retrogradării decât de obiectivul propus la început, cupele europene.

Dacă în partida cu U Cluj, adversarele ne-au dominat surprinzător în prima parte, în partida de astăzi, cu SCM Craiova, am condus jocul de la un capăt la celălalt.

”A fost un meci dificil dar pe care l-am controlat. Am avut soluții bine de fiecare dată. Ne-am pregătit bine pentru acest turneu și mă bucur că ne-a ieșit”, a declarat la final antrenorul Radu Moldovan.

Gloria a jucat doar două meciuri din cele 3 etape care se dispută la Sfântu Gheorghe și va sta în runda de mâine. În ultimele 3 etape vom juca împotriva echipelor din Mioveni, Buzău și Ploiești.

Echipa bistrițeană a urcat pe locul 7 cu 36 de puncte, față de 25 cât are echipa de pe locul 11 (două jocuri mai puțin), prima formație care va merge la barajul pentru liga a doua.

 

 

 

 | 1.205 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *