CSM Bistrița a trecut de optimile Cupei României după o victorie frumoasă și clară la Brașov, 25-29!
Bistrițencele nu s-au dus doar în plimbare până la Brașov, ci au luptat pentru calificarea în faza următoare a competiției. Cu Silvia Szabo în prim planul primei reprize și cu Oana Chirilă vârf de lance în cea de-a doua, echipa lui Horațiu Pașca și Radu Moldovan a condus meciul din minutul 13 până la final.
La pauză a fost 16-10 pentru fetele noastre, care și-au arătat serios intențile de calificare. După reluare, brașovencele au avut câteva răbufniri de orgoliu și s-au apropiat la trei goluri în mai multe rânduri, însă atât au putut, nimic mai mult. Cu Măzăreanu din nou foarte bună în poartă, cu o linie de 9 metri foarte dinamică și cu un pivot în formă maximă, CSM Bistrița n-avea cum să rateze victoria.
Victorie stabilită cu două minute înainte de final, când Magda Paraschiv a marcat un gol spectaculos de pe extremă și gazdele au simțit că diferența de 4 goluri era aproape imposibil de recuperat.
O victorie ce prelungește sezonul formației bistrițene, ajunsă între primele 8 echipe ale cupei. Urmează tragerea la sorți de vineri, unde norocul ar putea să se întoarcă spre noi și să ne dea un meci acasă. Și, de ce nu, vise de calificare în Final Four.
CSM Bistrița: Sântămărean, Măzăreanu, Cârstea (2), Szabo (8), Pristăvița (2), Chirilă (10), Rațiu (3), Paraschiv (4), Ivan, Dorhoi, Pașca, Crap
Optimi:
HC Zalău – SCM Craiova 19-24
Minaur Baia Mare – CSM Roman 19-24
Dunărea Brăila – Măgura Cisnădie 31-26
Corona Brașov – CSM Bistrița 25-29
CSM București – U Cluj (amanat)
Rapid – Danubius Galați 33-30
HCM Rm. Vâlcea și Unirea Slobozia au stat
Ultimele comentarii