Handbal, Liga Florilor: Mai greu ca altădată! Gloria, cea mai strânsă victorie din ultimele 5 cu CSU Cluj!

Gloria a câștigat la Cluj-Napoca, 28-27,  în etapa a treia din returul Ligii Florilor și a mai adăugat 3 puncte importante în clasament. Dar a fost cel mai strâns rezultat din ultimele 5 partide între cele două echipe, toate câștigate de bistrițence.

Net superioare la capitolul lot, finanțe și pretenții, jucătoarele lui Horațiu Pașca au tratat ușor superficial această partidă, în fața unei echipe ce se zbate să evite retrogradarea, cu doar două victorii în acest sezon (Brăila și Galați).

Elisei a fost din nou motorul echipei, o echipă ce a accelerat doar când a fost cazul. Cu multe ratări și cu o apărare destul de vulnerabilă, Gloria a fost egalată pe finalul partidei și chiar condusă, după ce a controlat cea mai mare parte din meci.

Finalul a fost cu emoții. Tetean, revenită după o accidentare, a avut câteva goluri importante iar Măzăreanu a apărat bine când a ajuns cuțitul la os. Ultima fază a fost a clujencelor, dar am scăpat cu bine de ea și luat toate cele 3 puncte.

Însă jocul echipei bistrițene, ținând cont de adversar, nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor, chiar dacă diferența de valoare dintre cele două echipe s-a văzut cu ochiul liber.

Pentru Gloria au marcat: Ardean Elisei (10), Tetean (6), Dincă (5), Pristavița (4), Zegrean (1), Rațiu (1) Rodriguez (1).

 

 | 5.372 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

4 Comments

  1. Sunt U-ist,dar pot spune ca sunt doua echipe foarte slabe. La Cluj atata timp cat e Vasu la CS, performantele vor lipsi la toate sectiile, echipa sta in Senocico care la varsta ei e a doua golgetera a campionatului si joaca 60 min meci de meci. Ieri s-au remarcat pozitiv Raluca Petrus si Andra Moroianu, doua tinere de perspectiva pe care le vom pierde daca vom retrograda. Dincolo, Bistrita care e o echipa de partid(stiti voi care) e mult sub asteptari la cat se pompeaza financiar.E un fel de U BT unde Se toaca bani aiurea de neprofesionisti- numai interese. Probabil si Gloria handbalistica va disparea daca puterea judeteana se va schimba.Ieri, fara clasa Valentinei Ardean, Gloria nu putea emite pretentii in fata penultimei clasate. Oricum si Bistrita este o echipa imbatranita,cu multe jucatoare peste 30 ani fara perspective cu acest lot, nu vor putea ataca un loc de Cupe europene decat daca cele din fata se destrama(gen Magura). Marele regret dupa acest joc este faptul ca la finalul sezonului aceste 3 puncte nu vor conta pt Gloria, dar pentru U puteau fi vitale. Pacat ca a-ti dat meciul Brailei in urma cu cateva etape, iar la Cluj v-ati dat viata ca si cum de acest meci ar fi depins intreg sezonul. Nu am fi avut pretentia ca fostele u-iste sa se dea la o parte, dar sa fi jucat si cu Braila la fel. Sper sa ne revedem si in sezonul urmator.

    Post a Reply
    • Florin, cred c-am stat aproape la meci. Nu mai arunca vorbe aiurea, bistrița n-a dat meciul Brăilei. Apoi, puțină fractură logică: acuzi că Bistrița ar fi dat meciul Brăilei, dar ar fi fost fain să dea astea trei puncte Clujului, că-s mai importante pentru voi. Fiecare echipă să-și câștige meciurile pe teren, eu de aia plătesc bilet, ca să văd un meci corect, dacă se poate și spectaculos, cum a fost ăsta.
      Bistrița nu are multe jucătoare peste 30 de ani, două de peste 35, două de 30, iar restul sub. Legat de bani,aveți la Cluj câteva jucătoare cu salarii mari (nu că asta ar fi ceva rău), că dacă nu și-ar lua bănuți buni n-ar rămâne.
      Ne vedem și în sezonul viitor, n-avea grijă.

  2. Asa se remarca
    .Pasca. Noroc cu tatuca Moldovan de la …partid, care pompeaza la greu electoral in echipa …

    Post a Reply
  3. Cum se poate spune ca Ardean Elisei a fost motoru echipei cind a pierdut o gramada de mingi si sa nu spun de faptul ca la ultima faza a gresit pasa iar pe recupererarea lor puteam fi egalate de nu era portarul inspirat. Oare ce meci ati vazut?? Elisei a fost o mare jucatoare si dorinta de a juca are. Da a ramas in urma cu valoarea. Cit timp va fi Horatiu Pasca ,Gloria mai sus de loc 6-7 nu va termina niciodata campionatul.

    Post a Reply

Răspunde paul Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *