Handbal: Juniorii I de la LPS intră în cărți pentru turneul semifinal

 

Etapa a unsprezecea a Campionatului Național de Handbal pentru juniori I – seria F a programat, la Bistrița, întâlnirea dintre LPS și CSS2 Baia Mare. Ambele echipe împărțeau la ora meciului locurile patru-cinci, la egalitate de puncte. Programată în ziua când Răzvan Moldovan își serba majoratul, partida a vrut să se constituie și un cadou făcut de colegi pentru sărbătorit. Deși rivalitatea dintre cele două echipe este una veche, ambele echipe cunoscând potențialul celeilalte, bistrițenii încep foarte bine partida, se apără exact și înscriu gol după gol, astfel că la pauză tabela indica opt goluri diferență pentru gazde: 18-10. Cu acest avantaj, în partea a doua a jocului bistrițenii rămân la conducerea jocului, combină frumos și eficae, fluierul de final consemnând pe tabelă rezultatul: LPS Bistrița – CSS2 Baia Mare 38-25. Cu acestă victorie, pe care colegii i-au dedicat-o sărbătoritului Răzvan Moldovan, LPS-ul urcă pe locul patru, loc calificabil la turneul semifinal.

Lotul folosit de Silvian Vlad: Dan Vasile (1 gol), Paul Rus, Tudor Boarescu (4), Rareș Iancu (8), Andrei Ani (6), Cosmin Matei, Dacian Milășan (9), Andrei Văcar , Valerian Chiciudean, Vlăduț Bozomală (3), Răzvan Moldovan (5), Răzvan Tătar (2), Vlad Coman, Mihai  Mureșan.

 

Silvian Vlad, antrenor LPS: „Am obținut o victorie importantă, care ne ține în cărți pentru calificarea la turneul semifinal. Este, de asemenea, o victorie de palmares împotriva rivalei noastre eterne, CSS 2 Baia Mare”.

Leon Buhai / sportulbistritean.ro

 

 | 527 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *