Handbal: Junioarele II de la LPS, trei victoriii și o înfrângere în turneul 6 !

 

Ultimul turneu  al Campionatului Național al Junioarelor II, seria H s-a disputant la începutul acestei săptămâni la Odorheiu Secuiesc. Bistrițencele s-au deplasat la turneul șase din poziția de lider al clasamentului având patru puncte peste ocupanta locului doi, CSS Odorhei. Lipsite de aportul celei mai bune jucătoare, Cristina Laslo, care a primit câteva zile libere, fetele lui Radu Moldovan și Horațiu Pașca au  reușit să câștige trei din cele patru partide, fiind învinse doar de gazde, terminând campionatul pe primul loc calificându-se la turneul semifinal care se va desfățura în perioada 31 mai-02 iunie.

Radu Moldovan, antrenor:”Am făcut un turneu bun înaintea turneului semifinal ce se va desfășura la sfârșitul lunii. Sunt mulțumit de jocul fetelor, în special de jocul cu echipa gazdă, un joc pe care l-am controlat până în minutul 43. Cred că la turneul semifinal vom întâlni pe Marta Baia Mare, CSS Ploiești, CSS Sâmnicolau Mare și CSS Petroșani. Vreau s-o felicit în mod deosebit pe Cristina Cămărășan care în acest turneu și-a serbat ziua de naștere, ocazie cu care îi mai urăm încă o dată La Mulți Ani”.

Rezultate:

LPS – CSS Făgăraș 43-27. Marcatoare: Zegrean(4), Ciorean(4), Szabo(3), Alexandra Sabău(8),  Titieni(1), Cămărășan(11), Șutu(3), C. Pop(7), Sîrbu(2).

LPS – CSS Mediaș 25-23. Marcatoare: Zegrean(6), Ciorean(4), Alexandra Sabău(5), Cămărășan(4), Șutu(3), Sîrbu(1), Szabo(2).

LPS – CSS Odorhei 21-27. Marcatoare: Zegrean(6), C. Pop(1), Cămărășan(5), Șutu(5), Alexandra Sabău(4).

LPS – LPS Târgu Mureș 39-9. Marcatoare: Zegrean(5), Ciorean(4), Szabo(3), Alexandra Sabău(2), Sârbu(2), C Pop(10), M. Pop(5), Titieni(4), Șutu(1),  Cămărășan(3).

Lotul folosit de antrenorii Radu Moldovan și Horațiu Pașca: Daciana Hosu, Diana Ungureanu, Lavinia Titieni, Mihaela Pop, Claudia Pop, Monica Șutu, Bianca Zegrean, Andra Sârbu, Anca Ciorean, Iulia Szabo, Cristina Cămărășan, Alexandra Sabău.

Leon Buhai / sportulbistritean.ro

 | 644 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *