Handbal: Junioarele I de la LPS vor juca în semifinale cu LPS Iași, deținătoarea titlului național!

 

În cel de-al treilea joc din cadrul turneului final al Campionatului Național de handbal feminin, junioare I, ce se desfășoară la Caracal, fetele de la LPS Bistrița au întâlnit formația ACS Șc. 181 București într-un joc care avea să stabilească doar ordinea în clasament, ambele echipe fiind calificate în semifinale încă înaintea acestui joc. După o repriză foarte echilibrată jucată în viteză și forță, terminată cu scorul de 14-13 pentru bucureștence, antrenorii Pașca și Moldovan hotărăsc să schimbe complet primul șapte pentru a le odihni pentru semifinală și pentru a nu risca vreo accidentare. Cu garnitura a doua în teren bistrițencele au pierdut jocul, scor final ACS Șc. 181 București – LPS Bistrița 35-24 (14-13). În semifinale ACS Șc. 181 București – CSS Caracal și LPS Bistrița – LPS Iași

În celălalt joc al grupei: CSS 2 Baia Mare – LPS Roman 33-31

Lotul folosit de antrenorii Horațiu Pașca și Radu Moldovan: Lucia Săsărman,  Andreea Covaci,  Cristina Boian , Roxana Cîrjan(3 goluri), Alexandra Lup(2), Cristina Laslo(5), Ana Maria Gabor(2), Andreea Săsărman(4), Codruța  Sabău(1), Larisa Chiș-Drăgan(1), Iulia Filipaș(1), Abigail Vălean(2), Denisa Hangan, Claudia Costinea(2), Lavinia Titieni(1), Diana Ungureanu.

Horațiu Pașca, antrenor:”Astăzi s-au disputant două jocuri care au stabilit cum se vor juca semifinalele, noi cu  ACS Șc. 181 București în primul joc iar CSS Caracal – LPS Iași s-a jucat după meciul nostru. Cum ambele echipe din jocul doi doreau să evite în semifinală echipa bucureșteană și cum jocul nostru era unu în viteză cu contacte destul de tari am hotărât  ca după pauză să odihnim prima garnitură, pentru că in funcție de rezultatul din jocul nostru echipele din jocul doi își făceau calculele pentru a juca cu noi . Vom juca în semifinale cu LPS Iași, echipa campioană de anul trecut, va fi un joc în care ambele echipe avem șanse egale de calificare în finală. Sper ca fetele să reușească un meci foarte bun pentru ca duminică să jucăm cu titlul pe masă” .

 

Leon Buhai / sportulbistritean.ro

 | 576 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *