Handbal, junioare 2, turneu final: O înfrângere și o victorie în primele două zile

Junioarele 2 de la LPS Bistrița, calificate la turneul final de la București, au început prost competiția, dar și-au revenit astăzi, când au câștigat în fața echipei din Zalău.

În primul meci, disputat ieri, bistrițencele au pierdut categoric 34-26, cu CSS Nr. 6 București. ”A fost un meci foarte slab. Nu am multe explicații. Poate doar faptul că fetele noastre au jucat timorate, speriate, în fața unei echipe din Capitală”, spune Horațiu Pașca, antrenorul echipei.

Însă, în cea de-a doua zi a turneului final, astăzi de la ora 11.00, jucătoarele de la Liceul Sportiv au câștigat la 8 goluri, 30-22, cu CSS Zalău. ”Cred că ne-am revenit, că ne-am obișnuit cu turneul. Am făcut un joc bun și continuăm să păstrăm șansele pentru calificarea între primele 4 echipe din țară”, a declarat Pașca pentru sportulbistritean.ro.

La turneul final s-au calificat cele mai bune 8 echipe din România la această categorie de vârstă. Acestea au fost împărțite în două grupe, Bistrița intrând într-o serie cu două echipe din București și una din Zalău. ȘLa finalul meciurilor, fiecare cu fiecare, primele două clasate vor juca în cruce cu primele două din cealaltă serie, unde joacă Vâlcea, Caracal, Brăila și Iași.

Mâine, de  la ora 12.30 de minute, LPS Bistrița joacă în compania echipei SC. 181 SPP București, într-un meci decisiv de calificare. Sâmbătă sunt programate semifinalele și jocurile de clasament iar duminică finala mică și finala mare.

 | 502 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *