Handbal: Gloria pierde la Brăila, dar mai speră la bronz! Pașca: ”Păcat! Dacă băteam, în ultima etapă vedeam meciul din galerie!

Gloria a pierdut la un gol (23-22) la Brăila în penultima etapă a Ligii Florilor dar a rămas pe locul 3 și mai are șanse să termine campionatul pe podium. Însă trebuie să câștige acasă, în 18 mai, în fața campioanei, SCM Râmnicu Vâlcea.

O victorie la Brăila ar fi adus cea mai mare performanță bistrițeană din toate timpurile, la handbalul în 7. Fiindcă Bistrița a fost campioană națională, puțini știu, în anii 30, la handbal în 11.

Însă, de la apariția handbalului în 7, performanța pe care o poate atinge echipa de azi nu a mai fost obținută niciodată, nici la masculin și nici la feminin.

Ce s-a întâmplat la Brăila, în fața unei echipe din coada campionatului, salvată de la retrogradare cu o etapă în urmă?

”Am ratat mult în partea secundă!”, spune Horațiu Pașca.

”Simplu, am jucat prost în partea secundă, puteam mai mult. Nu comentez arbitrajul, cum n-am făcut-o nici până acum. Dar nu-mi pare rău. Suntem deja calificați în cupele europene și acesta e un mare succes. Dacă băteam, ultimul meci îl vedeam din galerie, fiindcă nu mai conta. Oricum, sperăm într-o victorie istorică în fața campioanei. Avem publicul de partea noastră și încercăm să obținem ceva ce nu s-a mai obținut niciodată în acest județ”, mai spune Pașca pentru sportulbistritean.ro.

La Brăila, Rațiu a deschis scorul,  iar în minutul 7 bistrițencele aveau deja 3 goluri avans, scor 2-5. Patru goluri au avut fetele de la Bistrița la pauză, scor 11-15.

În repriza secundă, jucătoarele de la Dunărea Brăila au intrat mult mai montate și conectate la joc, cu o apărare mult mai agresivă și au început să reducă din handicap.

Astfel, după 12-16 în minutul 33, în următoarele 10 minute Brăila a înscris de 4 ori fără să mai primească niciunul și au egalat la 16. Pristavița și Szabo au marcat apoi pentru echipa bistrițeană , care s-a distanțat din nou la două goluri.

Ultima dată când Bistrița a condus la două goluri a fost în minutul 45, scor 17-19.

Brăila a forțat și a marcat de patru ori consecutiv, reușit să treacă prima dată la conducere în minutul 48, scor 20-19, după un gol marcat de Alina Czeczi.

Elisei a egalat, apoi Brăila s-a distanțat la două goluri după reușitele Cătălinei Preda. Pristavița a marcat pentru Bistrița, iar în minutul 59 Preda a înscris pentru 23-21.

În ultimul minut Pristavița a redus din handicap, dar bistrițencele n-au mai putut să egaleze, fetele de la Brăila păstrând posesia în ultimele 20 de secunde, arbitrele dictând joc pasiv când mai erau două secunde și Bistrița n-a mai avut timp să înscrie.

Dunărea Brăila: Alina Vătu – 8 gouri (3 de la 7 m), Elena Dache -5, Cătălina Preda -4 (1 de la 7 m), Diana Axinte -3, Nicoleta Tudor -1, Nicoleta Safta -1, Natasha Krnic -1.

Gloria Bistrița: Pristavița -6 goluri, Szabo -5, Elisei -5, Dincă -2, Paraschiv -2, Rodriguez -1, Rațiu -1.

 

În ultima etapă se joacă:

Gloria – Rm. Vâlcea

Corona – Zalău

U Cluj – Cisnădie

Craiova – Galați

Buzău – Brăila

Baia Mare – CSM București

 

1 SCM Rm Vâlcea 23 66p
2 CSM București 23 63
3 CS Gloria 23 39
4 Măgura Cisnădie 23 38
5 ASC Corona 23 37
6 SCM Craiova 23 36
7 HC Zalău 23 33
8 Gloria Buzău 23 30
9 Dunărea Brăila 23 29
10 Minaur Baia Mare 23 28
11 CSM Slatina 24 26
12 CSU Cluj-Napoca 23 12
13 CSM Galați 23 5
14 CSM Roman 0 0

 

 | 495 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *