HANDBAL: Gloria se califică în sferturile Cupei României!

Gloria Bistrița se califică în sferturile de finală a Cupei României Fan Courier după un meci în deplasare cu HC Zalău, echipă antrenată de Gheorghe Tadici. Chiar dacă bistrițencele au început mai timide, au reușit să își revină și să câștige partida.

O primă repriză echilibrată între Gloria Bistrița și HC Zalău. Chiar dacă fetele lui Tadici au părut mai determinate în primele 15 minute și au deținut controlul partidei, soarta reprizei s-a schimbat, iar bistrițencele au început să marcheze. În minutul 20 erau deja 2 goluri în favoarea Gloriei, iar Gheorghe Tadici a cerut un time out pentru a da indicații jucătoarelor sale, care treceau printr-o pasă proastă.

Andreea Bojor, una dintre marile speranțe ale handbalului românesc, a marcat după time out, însă Bistrița a continuat să facă faze frumoase și a menținut diferența de 2 goluri. Ultimele minute ale primei reprize au fost o dovadă a faptului că se luptă echipele cu cele mai bune defensive din campionatul românesc, iar câteva atacuri la rând nu au avut finalizare până când Almudena Rodriguez a marcat spectaculos în minutul 28 și a dus Bistrița la 3 goluri avantaj.

Ultimul atac al HC Zalău s-a încheiat fără gol, iar Gloria a intrat la pauză cu două goluri în plus pe tabela de marcaj. Bistrița a debutat cu încă o eliminare de două minute în repriza a doua, de data aceasta la Nina Zulic. Chiar dacă zălăuancele s-au apropiat la un gol, Almudena Rodriguez a marcat un gol superb în inferioritate numerică, ducând scorul la 14-12, iar Kovacevic a refăcut diferența de 3 goluri, după care a fost și ea eliminată în urma unui fault.

A doua parte a meciului a fost controlată de Bistrița, iar jucătoarele antrenate de Tadici nu au reușit să mai revină la conducere. Chiar dacă Gloria s-a confruntat cu un șir de eliminări de 2 minute, au reușit să își păstreze calmul și să se apere bine, menținând constant o diferență de 2-3 goluri.

Chiar dacă Zalău a încercat să forțeze în ultimele 5 minute și să recupereze din diferență, Anamaria Măzăreanu a avut câteva parade care au oprit majoritatea atacurilor, iar Gloria Bistrița se califică în sferturile de finală a Cupei României Fac Courier și este cu un pas mai aproape de salvarea sezonului. Partida s-a încheiat 21-23 pentru CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud.

Tragerea la sorți se vor desfășura în 4 aprilie.

 

 | 1.552 vizualizări

Author: Stefanel Ana

Share This Post On

1 Comment

  1. de maniera de arbitraj pro zalau nime nimic nu are de spus ?? eliminari usoare in tabara bistritei, la orce atingere pe semicerc era 7 m pt zalau !!
    Felicitări Gloriei Bistrița !! inca odata imi exprim parerea de rau ca vom pierde o jucătoare de caliate , Kovacevic.

    Post a Reply

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *