Handbal feminin,prima etapă: Atâta putem! CSM Bistrița ”“ HC Alba Sebeș 24-26

Prima etapă a ediției 2014-2015 a Campionatului  Diviziei A la handbal feminin a programat în Sala Polivalentă din Bistrița, întâlnirea dintre CSM și HC Alba Sebeș, una dintre principalele candidate la promovarea în Liga Națională.

 Rămasă fără cea mai bunăjucătoare din sezonul trecut, Alina Șorodoc (transferată tocmai la Sebeș), echipa bistrițeană s-a luptat de la egal la egal cu adversarele. După o repriză foarte echilibrată, bistrițencele intrând la cabine în avantaj, repriză în care s-au remarcat în primul rând portărița Roxana Caragea cu câteva intervenții foarte bune și junioara Bianca Zegrean, a urmat o repriză a doua când oaspetele, cu jucătoare mult mai experimentate, dar și ajutate puțin și de cei doi arbitri, au întors rezultatul reușind să obțină victoria.

Bistrițencele conduc pe tabelă încă din start 1-0 și 2-1, după care oaspetele se desprind la 2 goluri, scor 2-4 în minutul 9, apoi la 3 goluri în minutul 10, scor 3-6. În minutul 15 gazdele egalează la 6, se merge de la egal la egal cu bistrițencele egalând de fiecare dată, pentru ca în minutul 12 CSM-ul să preia conducera cu 11-10, finalul primei reprize consemnând scorul 12-11. După pauză bistrițencele fac 13-11, oaspetele egalează la 13 în minutul 33, gazdele mai conduc o singură dată, scor 14-13, după care cele de la Sebeș marchează 4 goluri consecutive ducând scorul la 14-17. Bistrițencele vin la un gol diferență, scor 19-20 în minutul 46, oaspetele se desprind la 5 goluri în minutul 54, scor 20-25, pentru ca la final tabelasă arate scorul: CSM Bistrița – HC Alba Sebeș 24-26.      

Lotul folosit de Horațiu Pașca și Radu Moldovan:  Roxana Caragea, Andreea Covaci,  Elisabeta Cadar(4 goluri), Irina Boiciug(3), Denisa Dorhoi(2), Mădălina Mândru,  Raluca Buia, Simina Vezentan(7), Cristina Andriță(3), Lia Cira, Carla Puta, Bianca Zegrean(5).

Sportulbistritean.ro






 | 877 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *