Handbal: Fără sărbători! Gloria are 8 meciuri în următoarele 30 de zile!

Gloria nu are vacanță în această perioadă în care toată lumea e cu gândul la sarmale și distracție. Dimpotrivă, echipa bistrițeană are un program foarte încărcat, cu meciuri din 3 în trei zile, în campionat, Cupa României și Cupa EHF.

După meciul de la Brașov din play-off-ul Cupei EHF, disputat la finalul lunii noiembrie, handbalistele s-au bucurat de o scurtă vacanță. Apoi, o parte dintre jucătoare au fost convocate la loturile naționale, iar altă parte s-a antrenat la Bistrița pentru perioada infernală care urmează.

Mâine, 29 decembrie, Gloria va juca la Cisnădie, într-o restanță din antepenultima etapă a turului Ligii Florilor. Apoi se va gândi la debutul în faza grupelor EHF, debut cu o deplasare grea, cu autocarul, la Lublin, în Polonia.

Va  urma o săptămână cu două meciuri acasă, cu CSU Cluj-Napoca în campionat și cu echipa maghiară ERD în Cupa EHF. După care vine o săptămână cu două meciuri în deplasare, la Timișoara în șasprezecimile Cupei României și în Danemarca, în Cupa EHF.

Luna ianuarie se va încheia cu primul meci din returul fazei grupelor EHF, în 26 ianuarie, la Bistrița,  cu Odense. Între aceste meciuri, bistrițencele au de jucat și la CSM București, în ultima etapă a turului Ligii Florilor, însă data nu a fost stabilită, bucureștencele având și ele un program foarte încărcat.

”Mă bucur că toate jucătoarele au revenit de la Campionatul Mondial din Japonia, că lotul e complet și toată lumea e sănătoasă.Cea mai mare provocare este să uităm de sărbători și să reușim să ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut. Întâlnim duminică o echipă foarte valoroasă, cu un lot experimentat. Cisnădie este o prezență constantă în Cupele Europene. Cred însă foarte mult în puterea de mobilizare a jucătoarelor mele.”, spune Horațiu Pașca, înaintea primului meci din această perioadă dificilă pentru echipa bistrițeană:

 

29 decembrie:  Măgura Cisnădie – Gloria etapa a 11-a din Liga Florilor

5 ianuarie: Perla Lublin – Gloria, etapa 1 faza grupelor EHF

8 ianuarie: Gloria – CSU Cluj Napoca, etapa a 12 –a Liga Florilor

11 ianuarie: Gloria – Erd, etapa a doua EHF

15 ianuarie: Universitatea de Vest Timișoara – Gloria, în Cupa României

19 ianuarie: Odense – Gloria, etapa a 3-a EHF

26 ianuarie: Gloria – Odense, etapa a 4-a EHF

2 februarie: Gloria – Perla Lublin, etapa a 5-a EHF

9 februarie: Erd – Gloria, etapa a 6-a EHF

Partida de la Cisnădie va începe la ora 18.00 și va fi transmisă live pe pagina de facebook a clubului bistrițean.

 | 930 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

1 Comment

  1. HAI GLORIA, suntem alături de voi fetelor, vă susținem din inimă.

    Post a Reply

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *