În perioada 30 septembrie – 1 octombrie la Bistrița va avea loc în premieră Trofeul Carpați unde, pe lângă echipa națională a României, vor mai participa selecționatele Spaniei, Serbiei și Austriei. Nu este încă clar dacă evenimentul se va desfășura în noua Sala Polivalentă sau în cea veche.
Selecționerul Florentin Pera a convocat în lotul lărgit, 22 de jucătoare ce vor efectua în primă fază vizita medicală. De la Gloria au fost chemate Yulia Dumanska, Cristina Laslo, Bianca Bazaliu, Laura Pristăvița Nicoleta Dincă și Sonia Seraficeanu.
Ne putem explica convocările ultimelor trei, însă forma slabă arătată de Bianca în competiția internă, accidentarea Cristinei care pare să persiste și puținele minute petrecute între buturi în ultimele meciuri de către Yulia, nu par a fi neapărat factori favorizanți pentru o convocare la selecționata națională. Vom vedea totuși cu câte reprezentante vom rămâne în data de 19 septembrie, atunci când antrenorul Florentin Pera va anunța lotul definitivat.
Spania vine la Bistrița fiind într-o formă excelentă. Ibericele au câștigat 5 din cele 6 meciuri în calificările Campionatului European, iar in luna iulie, după meciul câștigat cu Croația, scor 29 – 25, și-au adjudecat aurul în cadrul Jocurilor Mediteraneene. Antrenorul José Ignacio Prades a convocat pentru deplasarea de la Bistrița fostele jucătoare ale Gloriei, Alexandrina Barbosa (CBM Morvedre) și Almudena Rodríguez (Rocasa Gran Canaria), precum și două jucătoare ale Rapidului: Alicia Fernández și Jennifer Gutierrez.
Lotul de 16 jucătoare este completat de Mercedes Castellanos (Costa del Sol Malaga), Maddi Aalla (Super Amara Bera Bera), Ester Arrojeria (Super Amara Bera Bera), Carmen Campos (JDA Dijon), Paula Arcos (Super Amara Bera Bera), Lara González (Paris 92), Paula Valdivia (CB La Calzada), Maitane Etxeberria (Super Amara Bera Bera), Ona Vegué (KH-7 Granollers), Alba Spugnini (Rocasa Gran Canaria), Lysa Tchaptchet (Vipers Kristianstad), Elísabet Cesáreo (JDA Dijon).
Serbia și Austria nu au făcut încă niciun anunț cu privire la loturile ce urmează a fi delegate la Bistrița. Ne pare rău de accidentarea Jelenei Trifunovic, deoarece ne-ar fi plăcut să o vedem acasă și din postura de adversar. Sperăm totuși că evoluțiile extremei Nikolic să-i aducă o convocare.
Tibi Titieni
Ultimele comentarii