Handbal: CSM, înfrângere la 14 goluri cu lotul de junioare! Național Vâlcea”“CSM 31-17

Etapa a  zecea a returului Diviziei A la handbal feminin, seria B, a programat la Râmnicu Vâlcea, partida dintre  Național din localitate și CSM Bistrița. Echipa gazdă este de fapt echipa națională de junioare I care în luna august vor participa în Luxemburg la Campionatul European de Junioare. Datorită accidentărilor lui Balogh, Dorhoi și Suciu, bistrițencele au fost nevoite să ducă în această deplasare o fată 14 ani pentru a avea un lot de măcar 10 sportive. Vâlcencele au beneficiat de tot ce are mai bun handbalul feminine juvenile, inclusive cele două proaspăt vicecampioane naționale cu LPS Bistrița, Cristina Boian și Roxana Cîrjan, care ieri jucau finala Campionatului Național de Junioare I, iar astăzi au făcut parte din lotul gazdelor. Meciul propriu zis a fost controlat de gazde care au reușit să conducă cu 16-8 la pauză, pentru ca până la final gazdele să-și mărească diferența la 14 goluri diferență, scor final: Național Râmnicu Vâlcea – LPS Bistrița 31-17.

 Lotul folosit de antrenoarele Carmen Mican și Loredana Buf: Georgiana Stoleru-Martin, Paula Mărtari, Alina Domniți, Ligia Ilieșiu(6 goluri), Lia Cira(1), Elisabeta Cadar(4), Irina Boiciug(1), Andrea Săsărman(1), Ancuța Mușină(3), Ioana Plăian(1).

Leon Buhai / sportulbistritean.ro

 | 701 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *