Handbal: Lot mai bun și aer condiționat în sală! Gloria e gata de start!

Gloria și SCM Craiova se întâlnesc duminică, în prima etapă a Ligii Florilor. Va fi unul dintre cele mai interesante meciuri ale rundei, între două echipe cotate cu șanse la o nouă calificare în cupele europene.

Gloria, încununată cu bronzul campionatului trecut, vrea să atace din nou podiumul campionatului. Nu a declarat-o nimeni cu subiect și predicat, însă achizițiile din această vară vorbesc de la sine.

Au venit 9 jucătoare noi, care întăresc toate posturile din echipă.

În poartă, avem acum două jucătoare cu experiență în cupele europene, pe brazilianca Darly de Paula de la Buducnost și pe Nenezic de la Kastamonu, soluții, sperăm, bune pentru înlocuirea lui Măzăreanu și Sântămărean.

De pe dreapta a plecat Andreea Bărbos dar a rămas Magda Paraschiv. Alături de ea au venit brazilianca Mariana Costa, fostă campioană mondială, și Andra Moroianu – cea mai bună extremă dreapta a campionatului european de anul acesta.

De pe stânga a plecat Aidin Ghiulgian, dar le avem pe Dincă, Elisei și Zegrean. În centru, lângă Pristăvița a venit bielorusa, Diana Ilyna de la Gloria Buzău iar în inter stânga Maria Țanc va lupta pentru un loc în echipă cu Bloj, Szabo, Tetean și Todor.

A plecat interul dreapta Almudena Rodriguez dar în locul ei au venit două jucătoare de valoare, Vasileuskaia de la Vâlcea și Lazăr de la Slatina. Și la pivoți stăm bine, chiar dacă au plecat Giurgiucă și Avila, care oricum au jucat destul de puțin. A venit Diana Șamanț de la baia Mare, care o va mai lăsa să respire pe Daniela Rațiu.

Așadar, lotul pare mai bun decât cel de anul trecut sau, oricum, foarte echilibrat.

Adversara bistrițencelor, SCM Craiova, a terminat pe locul 6 în sezonul trecut, dar a fost invitată să participe în Cupa EHF din postura de fostă câștigătoare a competiției.

Antrenorul Bogdan Burcea nu are mari schimbări în lotul de jucătoare pentru acest sezon, ba chiar pare că e mai slab ca anul trecut.

Au plecat de la echipă croata Serici, macedoneanca Georgijevska, braziliancele Fachinelo și Costa,  româncele Andreea Ianăși, Ana Maria Tănăsie, Roxana Stanciu, Lorena Stoican și Florentina Stanciu.

Au revenit, în schimb, pivotulBobana Klikovac din Ungaria, și interul stânga Nicoleta Tudor de la Brăila, ambele participând alături de echipă la cucerirea Cupei EHF acum doi ani.

Craiova le-a mai transferat pe tânăra extremă dreapta Adina Cace de la LPS Slatina, pe fosta ”bistrițeancă” Alexandra Orșivschi, care a jucat în sezonul trecut la Baia Mare și pe  Iulia Havronina, interul dreapta care a evoluat ultima dată la Gloria Buzău, plus un portar de la CSM II, Andreea Chetraru.

Meciul dintre Gloria și SCM Craiova se va juca duminică de la ora 11.00, va fi transmis în direct pe TVR HD și va fi condus de brigada bucureșteană Iliescu Manea.

Începând cu acest eveniment, Sala Polivalentă va beneficia și de aer condiționat, instalat în ultimele zile cu bani de la MTS.

Vineri se pun în vânzare biletele la casa de bilete din incinta Sălii Polivalente, care va funcționa între orele 17.00 și 18.30, sâmbăta între orele 11.00 și 12.00 iar duminică, în ziua partidei între orele 10.00 și 11.00.

 

 | 506 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *