România a învins Serbia cu scorul de 37-28 (19-13) în cea de a doua dispută de la Campionatul Mondial de Handbal Feminin. Prima partidă de o reală importanță și cu un grad de dificultate ridicat a scos la iveală și jucătoarele de bază în care selecționerul Florentin Pera urmează să își pună cea mai mare încredere pe durata acestui campionat. Laslo, Seraficianu și Dincă par a fi prezențe incontestabile în rândul titularelor, în deosebi după jocul de astăzi. Bazaliu a avut parte de o evoluție sincopată în vreme ce Dumanska a afișat o prestație foarte modestă.
Cristina Laslo (4/10)– puternic conectată la joc atât în atac cât și în apărare unde a reușit recuperări frumoase și o serie de angajări precise pe contra atacurile rapide ale echipei. A zguduit bara în câteva rânduri, a aruncat și peste, a fost ghicită de portar la aruncări bune însă toate aceste erori, majoritatea făcute în repriza secundă, nu pot umbri deloc siguranța și constanța arătată în joc pe toată durata partidei. De la 7 a fost de neoprit, iar reușitele ei au avut o contribuție majoră în jocul încrezător arătat de Romania la linia de 9.
Sonia Seraficianu (7/7) – eficiență maximă la finalizare pentru Sonia, atât din poziții incomode cât și la fazele clare. Utilizata pe toată durata primei reprize, aceasta a prins banca “ajutată de arbitrii” doar, Pera odihnind-o după penalizarea de două minute primită în urma unui fault pe semicerc – aceasta fiind practic singura greșeală majoră comisă în meci.
Nicoleta Dincă (4/4) – eficiența pe contra atacuri, o boltă marcă înregistrată nelipsită și un joc bun în apărare o fac pe veterana lotului cea mai bună completare în acest duo al extremelor. După 4/4 în meciul cu Chile, Dincă pare să confere ce mai mare siguranța pe postul ei.
Bianca Bazaliu (1/4) – a înlocuit-o pe Laslo în minutul 19 însă aruncările ei nu au fost cele mai precise, fiind chiar atenționată de antrenorul Pera în timpul primului time-out, acesta cerându-i să nu hazardeze aruncările la poartă. A fost departe de cea mai bună formă a ei, fiind folosită către finele ambelor reprize.
Yuliya Dumanska (13%) – lipsită de pe foaia de joc în victoria contra Chilei, Pera preferând să aibă un jucător de câmp adițional in detrimentul a 3 portari, portărița Bistriței a intrat în meciul de azi în minutul 22. A avut o evoluție mediocră pe durata celor 20 de minute cuvenite, reușind să pareze doar una din cele opt aruncări pe poartă. Din cei trei portari, aceasta a avut cel mai slab procentaj al apărării.
Daciana Hosu (29%) – bistrițeanca a înlocuit-o pe Yuliya în ultima parte a meciului și a reușit să pareze doar 4 din cele 14 aruncări primite pe spațiul porții.
Sursă foto: CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud
Tiberiu Titieni





decembrie 4, 2023
E greu de spus cine a fost jucătoarea meciului când toată echipa a jucat bine.
Au ales-o pe Eliza Buceschi, dar Cristina Laslo nu a fost cu nimic mai prejos , Sonia Seraficeanu putea și ea să fie jucătoarea meciului.
Dincă a jucat bine, Dindiligan, Pintea, Ostase, ce mai, dai gol din toate pozițiile.
Față cu nr 70 a jucat bine, comentatorii au spus ca este foarte mobilă, se deplasează în viteză pe teren, schimba locul, crează panică în apărarea adversa, atrage atenția asupra ei și prin asta si le face bune pe celelalte jucătoare , care stau la pândă.
decembrie 4, 2023
Tot eu!
Nu am explicat prea bine ce au zis comentatorii.
Jucătoarea cu nr 70 (Andreea Popa) chiar dacă nu înscrie multe goluri, prin stilul ei de joc, agresiv, în viteză, schimba locul, parcurge mulți km. crează haos și confuzie în apărarea adversă. Nu mai știu pe cine să marcheze, să stea pe semicerc, să facă pasul în fața , oare ce face asta , da la poartă, pătrunde, pasează la pivot?
Și asa atrage toată atenția asupra ei, iar Sonia Seraficeanu sau ale jucătoare scapă din radarul apărării adverse. Rămân nemarcate!