HALUCINANT. Manea după 0-4 la Pandurii: „Am jucat fotbal peste tot”

Antrenorul Gloriei Bistrița, Nicolae Manea, a declarat după înfrângerea suferită pe terenul Pandurilor (0-4), că echipa sa a jucat fotbal peste tot, chiar dacă a încasat multe goluri în ultimele meciuri.

"În ultimele trei partide am luat goluri cât într-un campionat. Se pare că Liga I e o pălărie prea mare pentru noi, le-am spus asta și jucătorilor. Mă așteptam să se întâmple lucrul ăsta, dar am sperat că entuziasmul, dorința lor de afirmare, ar face să jucăm fotbal.Ne ducem crucea până la final. Am jucat fotbal peste tot, ar fi ușor să ne băgăm cu fundul în poartă și să luăm doar un-gol două, dar vrem să ne pregătim și pentru ce ne așteaptă în vară în Liga a II-a. Vin acum Dinamo și Steaua. Anul trecut am bătut-o pe Dinamo pe Arena Națională, vă dați seama cum vine acum Dinamo. Sper ca jucătorii să se mobilizeze, chiar și după catastrofele astea de rezultate. Steaua e campioană de mult, nu iese la Bistrița campioană", a spus Nicolae Manea după meci.

În ultimele 4 partide, Gloria a încasat nu mai puțin de 14 goluri și nu a înscris nici măcar o dată.

sportulbistritean.ro

 | 529 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *