Halterofilii bistrițeni de la Centrul de pregătire olimpică au intrat pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru campionatele europene de juniori II de la Cekanov, Polonia. Pentru acest event al halterelor europene, antrenorii Ovidiu Fătu și Adrian Chivu și-au pregătit elevii încă de la începutul acestui an. Astfel, din delegația condusă de Ovidiu Fătu care va pleca pe 20 august spre Polonia, vor face parte, alături de alți șapte halterofili și halterofile și doi elevi ai lui Ovidiu Fătu. Este vorba de Alexandru Pântea, care concurează la 69 de kilograme și Tiberius Blidari la 50 de kg.
Dacă în cazul mai tânărului Tiberius Blidari, obiectivele trasate de tehnicieni sunt mai „amabile”, adică o clasare între primii cinci, pentru Alexandru Pântea, obiectivul este unul singur- medalia de aur.
„ Are toate șansele de-a lua aurul la toate stilurile, zmuls, aruncat și total. Nu are nicio scuză, o medalie de aur îi va aduce imediat un loc în lotul național, acesta fiind o trambulină pentru lotul olimpic. Este marea șansă a lui Pântea să intre în primul eșalon al halterelor românești”, a explicat Ovidiu Fătu, și el, fost campion mondial. Fătu ne-a mai spus că Alexandru Pântea are o concurență cât se poate de serioasă formată din sportivi din Rusia, Belarus și Germania.
„Nu-mi fac probleme foarte mari. Sunt sigur că ne vom întoarce campioni europeni”, a conchis Fătu.
Alin Cordoș
Ultimele comentarii