Haltere: Răzvan Martin, un aur și un bronz la europene! Deși a sărit la o categorie superioară!

 

Campionatele Europene de Haltere pentru seniori se dispută, în perioada 8-14 aprilie, la Tirana, în Albania. Astăzi a intrat în concurs bistrițeanul Răzvan Martin, legitimat la CSM Bistrița, antrenor Mugur Saranciuc, care după Jocurile Olimpice a fost urcat la o categorie superioară, de la 69 la 77 kg.

Având o evoluție bună, Răzvan a obținut titlul de campion european la aruncat și medalia de bronz la total, după ce la smuls a terminat competiția pe locul patru. La ultima încercare Martin a vrut să arunce 195 kg, rezultatcare în cazul unei reușite îi asigura medalia de aur și la total. Vineri de la ora 21,00 va intra în concurs un alt bistrițean, Gabriel Sâncrăian, la categoria 85 kg.

Mugur Saranciuc, antrenor CSM:”Federația a hotărât ca Răzvan să urce la o categorie superioară, o categorie mult mai grea decât 69 kg. La aceste europene a obținut un rezultat bun, dar mai are mult de lucru până va reuși să se stabilizeze la această categorie. Acest rezultat confirmă faptul ca Răzvan are valoare internațională și sper că va trage tare ca și la această categorie să obțină rezultate mult mai bune în competițiile următoare, cmpionate mondiale, europene, jocuri olimpice”.

Adrian Moldovan, director CSM:”Chiar dacă Răzvan Martin a fost ridicat la o categorie superioară față de ce a concurat până acuma, el a arătat că este un sportiv foarte valoros. Mă bucur pentru medaliile obținute de Răzvan și mâine sper ca Gabriel Sâncrăian să obțină trei medalii”.

 | 318 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *