Noroc că Nadia, Ilie Năstase sau Hagi au făcut minuni în alte vremuri, pe când eram cu toții mai zdraveni la cap. Altfel, am fi spus că bârna de la Montreal era mai lată ca de obicei și că prima notă de 10 din istoria gimnasticii a fost cam umflată. Ori că primul loc în lume la tenis era o frecție în anii 70 și că Nasty juca într-o versiune mai slabă a sportului alb. Sau că portarul Cordoba era cam obosit la golul lui Hagi din 94, și că ar merita Oscarul după cum a sărit la acea minge.
Suntem dereglați și nu mai putem judeca simplu, limpede și corect performanța lui Bute. N-ar trebui să vedem altceva decât un sportiv complet, perfect pregătit pentru cel mai înalt nivel posibil, care s-a comportat impecabil în condițiile unei presiuni infernale. Să ne bucurăm după un meci în care românul a învins clar, cu un K.O. fără dubii. Însă nu suntem în stare de așa ceva, fiindcă suntem o nație bolnavă.
Ne fuge mintea la "răutăcismele" lui Doroftei sau la huiduielile de care a avut parte Elena Udrea. Îl suspectăm de blat pe Mendy, deși a căzut ca trăznit, după o lovitură ce doar cu târnăcopul ar fi avut același efect. Auzim de bani deturnați și ne întrebăm revoltați de ce s-au folosit fonduri publice, chiar dacă acum câteva luni lătram ca la lună spre guvern de ce nu s-a implicat în transmiterea meciului precedent.
E ceață mare în mintea noastră, dacă și acest eveniment l-am văzut dublu. Suntem duși cu pluta și atâta vreme cât nu recunoaștem asta nici nu ne putem trata.
Adrian Linca
| 843 vizualizări
Ultimele comentarii