Hai să nu radem Gloria de pe fața pământului!

 

Înainte de 1990, forma un fenomen social pe care îl înțelegem bine toți cei care am fost în anii aceea măcar o dată pe stadion. Era cea mai puternică formă de manifestare liberă a bistrițenilor, printre puținele care creau un sentiment puternic de orgoliu și mândrie locală. 

 

După 90, a devenit cel mai cunoscut brand al județului și a continuat să dea naștere constant celor mai importante și numeroase evenimente din acest orășel. A creat cele mai  vizibile emoții dintre toate evenimentele urbei și a oferit cele mai multe oportunități de mișcare pentru copiii Bistriței dintre toate structurile de orice fel care funcționează aici. 

 

Peste 300 de copii fac sport gratuit datorită Gloriei, peste 5000 de bistrițeni participă lunar la evenimentele clubului, în aproape toate competițiile de fotbal din România. În plus, Gloria a creat peste 50 de locuri de muncă și a contribuit, așa cum a putut, cu multe miliarde la bugetul local.

 

A făcut legea 20 de ani în Liga a doua, între grupări mult mai puternice și a fost alți 20 de ani măcar un arbitru al Ligii 1, dacă nu un participant activ și de luat în seamă. În afara titlului de campioană și a celui de vicecampioană, a ajuns la toate performanțele posibile: un loc pe podium în 2003, o cupă și o finală de Cupa României, a participat în Cupa UEFA, Intertoto și Cupa Cupelor, a dat României jucători la toate loturile naționale.

 

Toate astea s-au întâmplat cu sprijinul nostru, al bistrițenilor din toate domeniile. Fie că am contribuit la bugetul Gloriei prin Consiliul Local, fie prin firmele noastre, prin biletele pe care le-am plătit, prin sponsorizari ori prin alte forme de-a lungul timpului, am ajutat această echipă să ajungă și să se mențină sus. Și de foarte multe ori, să recunoaștem, ne-a adus satisfacții.

 

Însă meritul cel mai important e al oamenilor de acolo, poate prea mulți și prea bătrâni, așa cum cred unii dintre voi. Ei au făcut rost de 4 milioane de euro pe an ca acest club să funcționeze, doar 10-20 la sută dintre ei fiind din buzunarele noastre. Și a funcționat așa cum știm chiar și în acest an. Și ar fi mers și de acum înainte. Însă au luat două țepe, una pe Moraes și una de la federație, țepe care i-au lăsat fără mai bine de jumătate din buget. Dacă și noi le dăm cea de-a treia țeapă, prin Consiliul Local, e posibil să nu mai auzim în veci de numele Gloriei.

 

Iar banii vitali pe care Pădureanu îi cere și pe care nimeni de-acolo nu-i duce acasă, fiți convinși de asta, reprezintă contravaloarea vopselei de pe trecerile de pietoni bistrițene, plus o fântână arteziană și câteva sensuri giratorii. Dacă se duc 3 miliarde pe marcajul roșu de la semafor, sunteți atât de convinși că Gloria nu ar merita cele 20?

 

Acum se află într-un moment greu, cel mai greu din istoria ei. Și ce facem noi, bistrițenii ei? O împingem în prăpastie. Un val de antipatie curge din toate mediile spre clubul lui Jean Pădureanu, cu lozinca "Așa le trebuie!" pe creastă. Majoritatea comentariilor de pe mediile online sunt împotriva clubului, din ignoranță, invidie sau nepricepere. Precum și din vina celor din club, care nu mai știu să comunice cu oamenii în 2011, fiindcă vremurile i-au depășit la acest capitol. 

 

Însă, le-am dat an de an banii ăștia, iar acum, când chiar au nevoie de ei, le întoarcem spatele. 

 

Cu siguranță, șefii Gloriei au greșit de multe ori. Ne-am revoltat, ne-am indignat, i-am bârfit, i-am criticat, i-am anchetat și le-am sechestrat bunurile. O să-i și schimbăm dacă va fi cazul, într-un fel sau altul, într-o formă sau alta. Însă hai să nu ne îngropăm cu mâinile noastre un bun local atât de prețios. Fiindcă nu avem multe lucruri în județul ăsta care să ne dea, mai rar e adevărat, motive de mândrie. Să ne ofere vizibilitate în țară și afară. Nu avem multe locuri gratuite în care copiii noștri să crească mai sănătoși decât în curtea Gloriei. Nu avem nici o construcție, materială, spirituală ori virtuală care să ne dea măcar sentimentul că e a noastră, a tuturor, așa cum o face Gloria. 

 

Hai să nu ne batem joc de ceva ce nu-i a lui Pădureanu sau a lui Sănduță, doi oameni care locuiesc la bloc, deși le-au trecut printre degete sume pe care nu vi le imaginați. Acest club a fost al orașului condus de primul primar român, Corneliu Mureșanu, al localnicilor oropsiți de comunism și al unei Bistrițe în tranzit spre capitalism. În atâta praf și pulbere câtă le lăsăm urmașilor noștri, ar fi foarte simplu să mai radem de pe fața pământului și acest brand, acest club și acest stadion care au însoțit numele Bistriței atâta vreme.  

 

Adrian Linca