Gubesch, ”nemuritorul”! S-au împlinit 12 ani fără celebrul profesor și fotograf al Gloriei!

În 2005, „Sportul Bistrițean” a avut inspirația de a scrie ultimul material despre Liviu Gubesch, nu cu mult timp înainte ca profesorul să plece definitiv dintre noi

În primăvara lui 2005, „Sportul Bistrițean” a fost acasă la Liviu Gubesch. Aproape două ore, unul dintre cei mai cunoscuți profesori din orașul noștru ne-a povestit câte-n lună și-n stele, despre pasiunile lui cele mai mari, biologia, fotografia și sportul. Nu se simțea prea bine, dar nici nu lăsa impresia unui om ce nu peste mult timp avea să se ridice la ceruri.

Era mâhnit că nu găsea urmași de nădejde care să îngrijească grădina din jurul Liceului Liviu Rebreanu, o moștenire extrem de prețioasă pe care avea să ne-o lase.

„Am văzut o astfel de grădină în urmă cu zeci de ani, la Simeria. Mi-am făcut o relație acolo și am reușit să aduc la Bistrița plante și arbori unicate în România. Am pus suflet și pasiune în această activitate, dar sunt dezamăgit de cei pe mâinile cărora a rămas. Sunt 5 profesori de biologie în școală, dar nici unul nu se ocupă suficient de ea. Păcat de munca atâtor generații de elevi”, ne-a spus profesorul Gubesch.

Am mai povestit apoi despre Gloria, al cărei fotograf oficial a fost vreme de aproape 30 de ani. Întrebându-l cum a ajuns să facă poze la meciurile de fotbal, Gubesch ne-a mărturisit: „De obicei stăteam în tribună. Dar au început să mă cam deranjeze zecile de „antrenori” din jurul meu, fiecare cu indicațiile lui prețioase și m-am hotărât brusc să cobor lângă teren și să fac ceva ce ar putea rămâne ca amintire clubului, jucătorilor și chiar spectatorilor”.

Ne-a mai povestit și cum a deprins pasiunea pentru fotografie, cum lucrat ca fotoreporter la câteva reviste, cum a ajuns să învețe pe de rost enciclopedii întregi de botanică, zoologie, sau anatomie.

Am avut privilegiul să-l ascultăm și să scriem un material amplu pe ultima pagină a săptămânalului nostru, material pe care l-am intitulat „Gubesch, nemuritorul”.

Peste câteva săptămâni de la acea vizită, „Profesorul Nostru” (așa cum inspirat l-a numit Virgil Rațiu în cotidianul „Mesagerul”) a fost condus pe ultimul drum. Și uite că se împlinesc deja 12 ani de când ne-a părăsit. Dar el va rămâne nemuritor pentru toți cei care l-au cunoscut.