Voința Livezile joacă astăzi, de la ora 16.30, cu FC Maramureș Baia Mare, într-un meci contând pentru faza a 5-a a Cupei României. După jocul bun din faza precedentă, când au eliminat Gloria, livezenii sunt încrezători că vor reuși să se califice și să aducă o echipă de Liga 1 la Livezile.
Voința s-a întărit începând de ieri, ultima zi din perioada de transferări, cu Bogdan Grad și Adrian Murar. Primul a fost adus de la Lechința, joacă fundaș central și a făcut parte din generația de copii născuți în 1985 a lui Constantin Sava. Grad îl va înlocui astăzi pe Diudea, care are examen la facultate și va lipsi astăzi. Adrian Murar a venit de la Gloria, joacă în spatele vârfurilor și are 22 de ani.
Partida de la Livezile va fi arbitrată de o brigadă din Cluj, cu Florin Dreve la centru, ajutat la cele două margini de Monica Rigo și Ionuț Câmpeanu.
Iată celelalte partide din această fază a Cupei României:
Municipal Roman – FCM Bacău
Callatis Mangalia – Viitorul Constanța
CF Brăila – Săgeata Năvodari
Gloria Buzău – CS Otopeni
Chindia Târgoviște – Astra 2
CS Vișina Nouă – ALRO Slatina
Pandurii II – Gaz Metan Severin
Național Sebiș – FC Timișoara
Luceafărul Oradea – UTA
Sănătatea Cluj – Arieșul Turda
SC Bacău – Dunărea Galați
Juventus București – Dinamo II
Oltchim – FC Argeș
sportulbistritean.ro
| 293 vizualizări
Ultimele comentarii