Gloria, un nou început, aceleași metehne

– Gloria s-a reunit luni sub comanda secunzilor Cojocaru, Nalați și Didiță. Presa bistrițeană a așteptat degeaba informații legate de noii veniți, nimeni din cadrul clubului nefiind dispus să le dea.

            30 de jucători au răspuns prezent la reunirea Gloriei, programată luni, la ora 9.30. Primul antrenament a fost condus de secunzii Cojocaru, Nalați și Didiță. Mana-gerul Ioan Ovidiu Sabău a lipsit de la întâlnirea cu jucătorii, presa aflând din surse bine păzite că și-ar fi prelungit vacanța în Grecia, alături de Jean Pădureanu. De altfel, toată reunirea echipei bistrițene a avut un aer de mister, nimeni din club nefiind în stare să dea detalii despre noul lot, despre programul echipei sau despre lucrările la stadion. Astfel, lăsată din nou cu ochii în soare, presa bistrițeană n-a avut alte variante decât să facă supoziții referitoare la noii veniți și la cei plecați. Ciucă si Velcovici de la Craiova, Borbely și Panc de la Progresul, Todorovsky și Păun de la Dinamo II, Hora de la UTA, Sabou de la Vaslui au fost prezenți la primul antrenament, alături de veteranii Coroian sau Albuț, de Dobre, Achim sau Frăsinescu. De pe terenul II au lipsit Tătărușanu și Negrean, dar se pare că ei au fost învoiți. De asemenea, Dan Matei, Tilincă și Nalați n-au mai îmbrăcat tricourile Gloriei, fiind transferați la  Urziceni și Târgu Jiu. În ce privește programul echipei în perioada următoare, tot ce se știe e că acesta va cuprinde un cantonament în Austria, programat pentru sfârșitul lunii. În rest, doar mister, secretomanie, lipsă de transparență.

 | 311 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On