Gloria Bistrița a câștigat cu scorul de 4-1 partida cu CSM Râmnicu Vâlcea. Elevii lui Manea și-au revenit după șocul de la UTA, făcând spectacol și golaveraj cu cei de la Vâlcea.
Bistrițenii își fac misiunea extrem de ușoară încă din primele minute, Silvășan marcând cu un șut pe jos, în minutul 3 (1-0). Un sfert de oră mai târziu, Predescu prinde un șut din afara careului, mingea este deviată și intră în poartă (2-0). Velcovici înscrie și el în minutul 38, tot cu un șut deviat, dintr-o indirectă. 3-0 la pauză și oaspeții erau în 10 oameni, Stoica fiind eliminat după un cot în arcadă aplicat lui Mărginean.
La reluare, elevii lui Manea, cu sacii-n căruță, joacă relaxați și mai puțin motivați. Pârvu este aproape de gol, șutul său trezindu-i pe bistrițenii din amorțeală. Silvășan face singur o cursă de la centru, dar este deposedat în fața porții. Pe final, Velcovici se distrează cu fundașii adverși la fiecare fază. Tot el avea să creeze golul de 4-0, marcat de Curtuiuș după o bâlbâială în careu. Dalu înscrie golul de onoare în minutul 80 iar finalul îl găsește pe debutantul Șomodi aproape de primul său gol la Gloria. Se termină 4-1 și Bistrița arată că înfrângerea cu UTA a fost doar un accident.
Gloria: Lăzăreanu; Peteleu, Tudose, Reano, Cafasso – Marcos, Mărginean (Feher `46), Anton, Velcovici – Predescu, Silvășan (Curtuiuș 66)
CSM Râmnicu Vâlcea: Chiriță; Tomozei (Zaharia 76), Popescu, Kalai, Vătăjelu, Roșca, Pârvu, Vasile, Văduva (Pribac 52), Gogoșoiu (Dalu 52), Stoica
Arbitri: M. Omuț (Oradea); O. Timar (Marghita), D. Lucaciu (Cluj-Napoca)
Augustin Danci
Minutul 90+2: Fluier final. Gloria câștigă cu 4-1
Minutul 90: Curtuiuș vede galben
Minutul 85: Șomodi trimite în portar, din 4 metri
Minutul 81: Pribac trimite o ghiulea din interiorul careului, pe lângă
Minutul 78: Goool Vâlcea! Dalu îl învinge pe Lăzăreanu, cu un șut frumos, la colțul lung, din interiorul careului (4-1)
Minutul 76: Iese Tomozei și intră Zaharia
Minutul 74: Cafasso reia în bară, din 3 metri, după un corner
Minutul 70: Gooool Gloria! Velcovici primește o minge în careu dar nu reușește să șuteze, mingea ajunge la Curtuiuș, care înscrie cu un șut pe jos, din 7-8 metri (4-1)
Minutul 66: La Gloria, Silvășan este schimbat de Curtuiuș
Minutul 63: Silvășan scapă singur, face o cursă de 40 de metri și este deposedat de Vătăjelu, din spate, în careu. Jocul continuă
Minutul 60: Șutul lui Pârvu este deviat în corner de Velcovici
Minutul 58: La Gloria, intră Șomodi și iese Anton
Minutul 52: La oaspeți, Gogoșoiu este schimbat de Dalu iar Văduva este schimbat de Pribac
Minutul 48: Velcovici reia cu latul, pe lângă, din 6 metri
Minutul 46: Schimbare la gazde, iese Mărginean și intră Feher
Minutul 45+1: Fluier final al primei reprize. Gloria – Râmnicu Vâlcea 3-0
Minutul 45: Peteleu vede galben
Minutul 41: Pârvu vede și el galben
Minutul 41: Stoica îi sparge arcada lui Mărginean, cu cotul și este eliminat
Minutul 38: Goool Gloria! Popescu dă o pasă la portar, Chiriță reține și centralul arată indirectă de la 14 metri. Anton îi pasează lui Velcovici, care înscrie cu un șut pe centru, deviat de zid (3-0)
Minutul 36: Vasile centrează pe jos, reține Lăzăreanu
Minutul 35: Corner executat de Anton, Cafasso reia cu capul din careu, prinde portarul
Minutul 21: Velcovici centrează de pe stânga, Silvășan reia în bară
Minutul 18: Gool Gloria! Predescu șutează de la 20 de metri, mingea este deviată de un fundaș advers și intră în poartă (2-0)
Minutul 3: Goool Gloria! Silvășan pătrunde în careu și înscrie cu un șut pe lângă portar (1-0)
Minutul 1: A început meciul
Ultimele comentarii