Startul perfect al Gloriei Bistrița în Liga Campionilor a fost întrerupt sâmbătă seară, când campioana Franței, Metz Handball, a câștigat cu 31-24 (14-11) la Teraplast Arena, plină ochi, cu 3000 de spectatori. După două victorii în primele etape, echipa lui Carlos Viver a fost obligată să se recunoască învinsă în fața unei formații cu mare experiență europeană și lot valoros.
Gloria a intrat rău în meci și a fost condusă cu 5-0 în primele 5 minute. Încet încet, bistrițencele au reechilibrat partida, dar au pierdut momentele psihologice în care puteau egala. La pauză, francezele aveau trei goluri avans, 14-11. Repriza secundă a fost una echilibrată până în ultimele zece minute, când Gloria a ratat câteva atacuri decisive, iar Metz a speculat fiecare eroare, desprinzându-se decisiv.
Bile albe
Renata de Arruda a scos foarte multe mingi, însă a venit peste ea o ploaie de lovituri printr-o apărare șvaițer. Are scoase 16 din 47, 34 la sută, față de Bundsen care are 13 din 36, 36 la sută
Paula Arcos a muncit enorm pe ambele faze. A recuperat niște mingi imposibile și a găsit culoare de senzație spre poarta adversă
a fost remarcabilă determinarea și încrederea echipei. Fetele au ținut steagul sus până în ultimele 5 minute, luptând cu toate puterile în fața unui adversar greu de tot
sala vibrează impecabil la orice fază, publicul fiind tobă de handbal. Gradul de civilizație din Teraplast Arena, de la galerie până în celălalt colț de tribună, e uluitor și exemplar pentru România.
o bulină mare pentru niște jucătoare enorme, cum ar fi Grandveau, Vamos, Granier, Bouktit sau Axner, dar și pentru antrenorul Mayonnade, care au tratat extrem de serios acest meci
Bile negre
echipa a început prea relaxată acest joc iar Delgado a ratat primele 3 aruncări. Scorul s-a dus la 0-5 și am alergat tot meciul să recuperăm diferența asta din primele 5 minute
Carlos Viver a luat prea târziu primul time out, de-abia la 3-8. A ținut-o prea mult în teren pe Laslo, a băgat-o prea târziu pe Stoica, deloc pe Burlachenko și Seraficeanu, prea puțin pe Ostase, de ochii lumii pe Bazaliu. În general, e clar că nu agreează româncele, pe care le uită prea mult pe bancă. Când celelalte joacă bine, n-ai ce zice. Astăzi, n-a mers Nusser, Kobilynska, Delgado, Gassama și nici chiar Fujita la nivelul lor cel mai bun, așa încât nu erau rele niște schimbări.
Cristina Laslo a fost din alt film. Nu din ăsta de Liga Campionilor. Lentă, neinspirată, fricoasă.
arbitrajul poate primi o bulină neagră după câteva erori care au enervat publicul, dar nu se poate spune că a influențat soarta meciului
Una peste alta, am fost spectatorii unui meci istoric la Bistrița, fără exagerare. E greu de crezut că vom avea parte deseori de asemenea nivel într-un sport de echipă. Cred că ar trebui să ne bucurăm de un astfel de moment, chiar dacă nu ne-a adus puncte în clasamentul competiției.
Pentru Gloria Bistrița (antrenor Carlos Viver):
- Fujita – 6 goluri
- Arcos – 4
- Ostase – 4
- Delgado – 2
- Nusser – 2
- Jennifer Gutierrez – 2
- Bazaliu – 1
- Stoica – 1
- Kobylinska – 1
- Gassama – 1
În poartă, Renata de Arruda a fost din nou printre remarcate, cu 16 parade din 47 de șuturi, adică un procentaj de 34,04%.
Pentru Metz Handball (antrenor Emmanuel Mayonnade):
- Bouktit – 7 goluri
- Grandveau – 6
- Vamos – 6
- Wajoka – 4
- Granier – 3
- Axner – 2
- Borg – 2
- Bundsen – 1
În poartă, Jessica Bundsen a închis bine spațiul porții cu 13 intervenții din 36 de șuturi (36,11%), iar Marie Novotna a bifat și ea o oprire din două încercări.
Declarații după meci
Carlos Viver, antrenor Gloria: „Am pierdut puncte importante, dar scorul nu arată exact nivelul echipei noastre. Am avut șanse, însă eficiența ne-a lipsit.”
Jennifer Gutierrez: „Ne-am bătut până la capăt, însă în ultimele minute am ratat momente cheie. Mulțumim fanilor pentru atmosfera fantastică.”
Emmanuel Mayonnade, antrenor Metz: „Am întâlnit o echipă Gloria mult mai competitivă decât anul trecut. A fost exact genul de meci pe care ni-l doream, greu, dar spectaculos.”
Clasament și rezultate în Grupa A (după etapa a 3-a)
- Győr – 6 puncte (victorie cu Podgorica 36-20)
- Metz Handball – 6 puncte (victorie cu Gloria 31-24)
- Gloria Bistrița – 4 puncte
- Debrecen – 2 puncte (victorie cu Dortmund 28-26)
- Esbjerg – 2 puncte (victorie cu Storhamar 30-24)
- Storhamar – 2 puncte
- Dortmund – 0 puncte
- Podgorica – 0 puncte
Ce urmează pentru Gloria
În etapa a 4-a, Gloria Bistrița va avea parte de o misiune extrem de dificilă: deplasare în Ungaria, unde va întâlni campioana Europei și liderul grupei, Győri Audi ETO KC, sâmbătă, 4 octombrie, de la ora 19:00.








septembrie 30, 2025
„Nu știu cine a scris acest articol, dar se pare că nu a văzut ultimele meciuri ale Gloriei! Bazaliu este depășită la fiecare duel în apărare, în atac nici nu mai participă. Burlacenco, de când este la Bistrița, în nici măcar un joc nu a avut o evoluție de notă medie măcar. Ștefania Stoica, care am înțeles că are un salariu de 15 mii de euro pe lună, este o jucătoare de echipa a doua a Gloriei. Ați criticat-o pe Nusser, Kobylińska, Fujita, Gutierrez, care, alături de Arcos și Arruda, sunt singurele jucătoare de nivelul Ligii Campionilor. Deși Gloria a pierdut, putem spune ca și joc, pe ansamblu, ne-am ridicat la un nivel cu mult superior față de anul trecut. Ne trebuie urgent un pivot de Liga Campionilor și în apărare două jucătoare, și ne vom bate de la egal la egal cu orice echipă din Europa.”