Gloria-Pandurii 1-3: Ne-a ars „lignitul”!

Gloria Bistrița a pierdut partida cu Pandurii Tîrgu Jiu, scor 1-3. Golurile au fost marcate de Predescu (71), respectiv Răduț (41), Matulevicius (54) și Nistor (84).

Bistrițenii încep timorați meciul, în fața unui 4-3-3 ofensiv aliniat de Grigoraș. Gorjenii pasează cu dezinvoltură încă din primele minute și dau senzația că pot controla jocul fără probleme. Chiar și așa, primele ocazii le aparțin bistrițenilor. Predescu îl încearcă pe Mingote cu un șut de la marginea careului (6) iar Ayza se împiedică în careu, după un contraatac bun (10). Ceasul lui Grigoraș funcționează bine, însă este blocat la marginea careului de așezarea defensivă a lui Manea. Curtuiuș se zbate fără sorți de izbândă între fundașii adverși, Ayza reia slab din fața porții (24). Golul vine însă în poarta Gloriei, cum altfel decât după o greșeală de arbitraj: Răduț trimite mingea în poartă, după o pasă de după linia de fund primită de la Matulevicius (0-1). Replica Gloriei vine repede, Braganca prinde o torpilă de la 25 de metri, în transversală (44) și Pandurii intră la pauză cu avantaj minim.

Repriza secundă începe cu Nae Manea trimis în tribune pentru proteste și cu un gol marcat repede de Pandurii. Braganca greșește, Alex Grigoraș îi pasează perfect lui Matulevicius, care reia în plasă, din 6 metri și face 2-0. Gloria nu cedează dar e greu să joci în fața unei echipe care aleargă mult și pasează foarte bine. Speranțele Bistriței sunt reaprinse în minutul 71, când Predescu reușește un gol fabulos, vinclu din lovitură liberă, de la 35 de metri (1-2). Gloria forțează pe final, Pandurii rămân în 10 după eliminarea lui Vlad (80) dar tot formația lui Grigoraș marchează. Nistor îl învinge pe Dolha cu un șut pe jos, după o greșeală a lui Predescu. Scor final Gloria – Pandurii 1-3 și bistrițenii se afundă tot mai tare în clasament.

Gloria: Dolha, Romario (Enescu `65), Predescu, Cafasso, Braganca (Å¢îrcă `56), Ayza (Laio `78), Curtuiuș, Tudose, Reano, Peteleu, Anton
Rez: Bota, Tarcă, Laio, Nastase, Trestenicu, Trașcă, Enescu

Pandurii: Mingote, Pleașcă, Rusu, Mamele, Nistor, Voiculeț, Răduț, Grigoraș, Matuleviciusd, Vlad, Maxim
Rez: Horvat, Tătaru, Radu, Ignea, Boutadjine, Cristea, Băcilă

Arbitri: M. Bocăneală; A. Onița, Ov. Artene

 

                                                                                                               

Minutul 85: Iese Maxim și intră Băcilă

Minutul 82: Goool Pandurii! Nistor înscrie cu un șut pe jos, după o greșeală a lui Predescu (1-3)

Minutul 80: Vlad vede al doilea galben și este eliminat

Minutul 78: Iese Grigoraș și intră Boutadjine

Minutul 78: La Gloria, iese Ayza și intră Laio

Minutul 77: Iese Voiculeț și intră Cristea

Minutul 71: Gool Gloria! Predescu reușește golul carierei, lovitură liberă de la 35 de metri, mingea lovește incheietura barei și intră în poartă (1-2)

Minutul 65: Iese Romario și intră Enescu

Minutul 62: Predescu șutează din lovitură liberă, respinge cu greu Mingote

Minutul 60: Dolha scoate incredibil din fața lui Maxim

Minutul 56: Braganca iese, intră Å¢îrcă

Minutul 54: Goool Pandurii! Braganca pierde o minge, Grigoraș îi pasează perfect lui Matulevicius, care înscrie cu poarta goală

Minutul 52: Matulevicius scapă singur cu Dolha, trimite pe jos, din unghi, puțin pe lângă

Minutul 50: Braganca șutează pe lângă, din lovitură liberă

Minutul 46: Manea iese foarte nervos de la cabine și este trimis în tribune pentru proteste. Antrenorul Gloriei nu vrea să părăsească banca tehnică dar o face în cele din urmă

 

Minutul 45+2: Final de repriză. Gloria este condusă cu 1-0

Minutul 44: Braganca prinde o torpilă de la 25 de metri, mingea lovește transversala și cade pe linia porții

Minutul 41: Gool Pandurii! Răduț înscrie după o fază la care Dolha și fundașii Gloriei au respins de două ori de pe linia porții. Mingea a depășit însă linia de fund la faza golului (0-1)

Minutul 39: Curtuiuș reia cu capul, slab, pe lângă

Minutul 36: Grigoraș înscrie dar de la margine se semnalizase ofsaid

Minutul 33: Curtuiuș încearcă un șut de la distanță, mingea se duce mult pe lângă

Minutul 24: Braganca centrează de pe dreapta, Ayza reia din șase metri dar Rusu scoate de pe linia porții

Minutul 21: Matulevicius reia cu capul, reține Dolha

Minutul 19: Galben pentru Ayza

Minutul 15: Galben pentru Vlad

Minutul 10: Contraatac bun al Gloriei, Ayza pătrunde în careu dar se împiedică și pierde mingea

Minutul 6: Predescu șutează de la 16 metri, pe centrul porții, reține Mingote

Minutul 1: A început meciul

 | 347 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *