Gloria nu are bani pentru organizarea meciului de sâmbătă! Stanciu: ”S-ar putea să nu se joace”

Gloria ar trebui să joace sâmbătă, de la ora 14.00, cu Sănătatea Cluj, în penultima etapă a Ligii a treia. Însă, din păcate, conducătorii clubului nu au găsit până la această oră banii necesari desfășurării acestei partide.

Este vorba despre aproape 5000 de lei, din care 4000 de lei înseamnă baremurile de arbitraj iar diferența o reprezintă o datorie către Ambulanță. ”În cazul în care nu vom găsi acești bani meciul nu se va disputa. Cei de la Ambulanță m-au anunțat că nu vor trimite salvare la acest meci dacă nu vom plăti, deși am plătit săptămâna trecută o mare parte din datoria către ei.Oricum, n-o să mai putem continua multă vreme așa. S-au adunat deja restanțe semnificative către jucători, datorii pe care nu știu de unde o să le plătim”, a declarat Cristian Stanciu, președintele Gloriei, pentru sportulbistritean.ro

 | 755 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *