Retrogradarea Gloriei a fost un experiment pe cât de cinic și de nedrept, pe atât de interesant. "Am trăit-o și pe asta!", am putea zice, sec, noi, bistrițenii care ne-am obișnuit să avem în fiecare sezon meciuri tari, cu echipe care umplu stadionul. Altfel, Liga a II-a e slabă și oarecum sinistră, dovadă fiind faptul că la meciurile echipei vin câteva sute de spectatori, în cele mai bune cazuri.
Fără a minimiza meritul fotbalistic al jucătorilor Gloriei, am putea spune însă că celelalte echipe din serie sunt cel puțin neputincioase și dorința lor de promovare e nejustificată. După ce-au arătat Chindia, UTA și Gaz Metan Severin, echipe care și-au dorit promovarea, sunt cu zece clase sub Gloria, echipă care avea practic, la începutul campionatului, un lot de locul 11-12 în Liga I. Problemele financiare, nivelul modest al jucătorilor și probabil nivelul scăzut al întreg fotbalului românesc, au făcut din Divizia B un fel de glumă proastă a ceea ce-mi povestea tata că era înainte de anii `90. Mai în glumă, mai în serios,echipele de acum, n-ar fi bătut-o pe Gloria nici dacă-ar fi fost blat, înainte de Revoluție. Asta în condițiile în care Curtuiuș nu-i Tori Ciocan și Anton e încă departe de Ică Moga.
Apoi, experimentul nefericit al retrogradării ne-a mai arătat ceva. Ne-a arătat cine iubește echipa necondiționat, de la manageri care-au cedat la greu, până la suporteri care veneau la meciuri doar pentru a vedea Steaua lui Gigi. Ne-a arătat că există totuși, suporteri, fie ei și câteva sute, care ar veni la meciurile Gloriei și dacă ar juca în județ, pe ploaie și-n mocirlă. Retrogradarea Gloriei ne-a arătat câtă susținere și ipocrizie au politicienii noștri, care, la scurt timp după ce vorbeau, într-un cerc simandicos, în fața lui Sabău, despre "echipa orașului", "emblema Bistriței", l-au lăsat pe nea Jean cu jumate din bani și cu condiții aberante.
Dincolo de toate astea, ce s-a întâmplat în ultimul an ar putea fi un fel de "Gladiatorul", remake cu final fericit. Am văzut un om care, la 75 de ani, doborât parșiv din cauza unor interese, a avut puterea să se ridice. Am văzut un om și alții câțiva, împuținați ce-i drept, care-au avut răbdare de fier și perseverență rară în România. Fără bani, cu milioane de euro datorii și cu moralul la pământ, Pădureanu și ai lui, aproape că au reușit imposibilul.
Într-un oraș al proiectelor sportive eșuate, într-un oraș în care doar oăule de struț rezistă mai mult decât trebuie, Gloria s-a reinventat din nou, din nimic. Succesul nu e negociabil și, ca știre, perseverența nu e la fel de interesantă ca un proiect futurist pe-o planșă. Ignoranții doar comentează și nu-nțeleg, mulți bistriței fără consistență vorbesc doar de blaturi pe forumuri. Dar Gloria părăsită și hulită de mulți la greu, e un exemplu de ceva ce nu prea avem în Bistrița. E un exemplu de ceva ce există, rezistă și creează emoții. Mare lucru în ziua de azi.
Ultimele comentarii