Dacă mă gândesc la meciul cu Dinamo de acum 30 de ani, pe care l-am văzut cap-coadă de la gard, mi se face și acum pielea de găină. Cei mai tineri dintre voi o să râdeți pe sub tulei, dar exact așa se și întâmplă când îmi aduc aminte de bara lui Berceanu sau de cuțitul pe care l-am simțit în inimă când Iordache a marcat unicul gol. Îmi aduc aminte cum am ajuns la stadionul din Brașov cu muuult timp înainte de a începe jocul și n-am mai găsit nici un loc liber. Revăd și acum aroganța lui Dinu, care l-a lovit pe Nicolae după ce bistrițeanul i-a dat mingea printre picioare și simt emoția momentelor în care Georgescu sau Moga se pregăteau să execute lovituri libere.
Nu-i o vrăjeală ieftină sau un patetism de fațadă, ci chiar asta simt și acum, după mai bine de 30 de ani în care nu cred să fi ratat în total 10 meciuri de-ale Gloriei la Bistrița. Pentru mine, un puștache ce căutam mereu mâna tatălui meu ca să nu mă pierd în infernul de pe stadion, Nalați, Cervenschi, Hurloi, Moga, Butuza, Georgescu, Florea, Nicolae, Doru Nicolae și toți ceilalți din anii 80 erau dumnezei pe pământ. Despre care auzeam vorbindu-se în fiecare zi pe la colțuri, pe care îi vedeam pe stradă și mă bucuram ca și cum l-aș vedea azi pe Messi sau pe Ronaldo în Piața Mică. Jucători care însemnau enorm pentru acest oraș, echipă greu de egalat vreodată în ceea ce înseamnă dragoste de suporter, respect, spectacol, glorie.
De aceea, nu pot să sufăr antrenorii pe care nu-i simt aici trup și suflet, nu pot să accept blaturile fiindcă ar însemna că tot ce-am simțit a fost minciună, nu pot să-l văd pe Mandea călcând pe același gazon pe care au călcat Ciocan, Viorel Moldovan sau Sănmărtean și nu pot să văd străini fără valoare luând fața prietenilor mei sau a copiilor lor care au crescut zi de zi prin parc.
Și mai ales nu pot să nu-l apăr pe Pădureanu oricât l-ar huli unii sau alții, chiar dacă văd și eu uneori că nu face lucruri bune. Pentru că el mi-a dat cea mai frumoasă jucărie a copilăriei, mi-a umplut tinerețea cu mult sport și sănătate iar acum ține în viață obiectul muncii mele de jurnalist.
P.S. Am scris acest material înainte de partida Gloria – Dinamo 0-2, pe care o visam ca o revanșă a meciului de acum 30 de ani. Din păcate, Gloria mea m-a dezamăgit crunt, aproape ca niciodată. A fost infecție a fotbalului de pretutindeni, o bătaie de joc la adresa celor ca mine, care sperau într-un joc pe viață și pe moarte. Cu atât mai mult cu cât Manea promisese cu 3 zile înainte că va fi un meci pe bune. Nu a fost așa, a fost o mizerie. Să vă fie rușine că ați luat 20 de lei pe bilet la un meci la care ar trebui să dați voi bani suporterilor că să uite că au asistat vreodată la așa ceva.
Adrian Linca
Ultimele comentarii