Gloria mai face un pas spre obținerea licenței. Duru a făcut un raport favorabil!

Procesul de licențiere a Gloriei pentru sezonul următor din Liga 1 a intrat pe ultima sută de metri. După prezentarea reprezentanților clubului cu dosarul complet în fața departamentului de licențiere al FRF, președintele acestui departament, Viorel Duru, a întocmit un raport către comisia de licențiere.

Înaintarea acestui raport certifică faptul că gruparea bistrițeană nu are nici un capitol cu probleme. Altfel, directorul ar fi fost obligat de regulamentul de licențiere să contacteze clubul pentru explicații suplimentare sau documente justificative.

Cu alte cuvinte, Gloria mai așteaptă doar decizia finală a Comisiei de licențiere, care trebuie comunicată în scris, până în 25 iunie. Însă, aproape că nu există îndoieli că echipa bistrițeană va primi dreptul de joc în Liga 1 pentru sezonul 2012-2013. "Cu toții așteptăm hârtia care confirmă licența. Aceasta nu a sosit încă, dar nu avem niciun motiv să ne îndoim că ea nu va ajunge în câteva zile", a declarat pentru sportulbistritean.ro Constantin Sănduță, vicepreședinte al clubului bistrițean.

sportulbistrițean.ro

 | 309 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *