Gloria s-a întors din Antalya fără atacanți. "Ne va fi foarte greu fără Moraes" spunea Jean Pădureanu, în timp ce Remus Vlad avertiza că "Moraes va fi greu de înlocuit". Se părea însă că norocul a dat din nou peste gruparea bistrițeană, care avea să găsească un alt om de gol, tot brazilian, Bruno Correa. Acesta a marcat un gol spectaculos în primul amical în care a jucat, dintr-o foarfecă laterală, iar în al doilea meci a înscris lejer, după ce s-a jucat cu apărătorii adverși.
Conducătorii Gloriei spun că au făcut toate eforturile pentru a -l legitima însă impresarii l-au influențat decisiv și brazilianul nu a vrut să vină la Bistrița. "Correia a fost deturnat de impresari, care l-au dus înapoi în Dubai, de unde venise. Au cerut sume astronomice pentru noi și nu l-au lăsat să semneze, chiar dacă, la un moment dat, era aproape convins", a declarat Răzvan Grec pentru sportulbistritean.ro.
În aceste condiții, cu o săptămână înaintea începerii campionatului, Gloria caută cu disperare un vârf valoros. "Vineri, la primul antrenament de la revenirea din Antalya, vor fi prezenți doi atacanți, unul din Italia celălalt din Brazilia. Nu po să vă spun mai multe, decât că ei sunt jucători care au demonstrat că au valoare pe la echipele pe la care au fost. Rămâne de văzut dacă ne vom înțelege sau nu cu ei", a mai declarat Grec.
Adrian Linca
| 393 vizualizări
Ultimele comentarii