Gloria a închiriat tot stadionul și a început igienizarea! Horoba: ”Nu se mai putea așa!”

Fotbal Club Gloria, gruparea condusă de Ioan Horoba, încearcă să facă un pic de curățenie în stadion cu atât mai mult cu cât a reușit să închirieze toată baza sportivă de la firma care administrează falimentul vechiului club.

Conducerea clubului pregătește condiții pentru echipa care a terminat anul acesta la mijlocul clasamentului în Liga a treia și care își va relua antrenamentele în 13 iulie.

Deocamdată, au fost închise tribunele și nimeni nu va mai avea acces pe ele, decât la evenimentele oficiale. Cei care vor să alerge pe pistă, vor avea acces, însă doar după orele de antrenament ale sportivilor de la CSM Bistrița, care au prioritate. Accesul în stadion se va face doar pe la intrarea principală, unde va fi montată o poartă nouă. Iar pe pistă se va intra pe lângă vechiul hotel de la tribuna a doua. În următoarea perioadă, printr-un protocol cu firma Supercom, vor fi igienizate și dezinfectate tribunele și spațiile de sub acestea.

”Știm cu toții că în ultima vreme, stadionul era ca un sat fără câini. A fost incendiată mai întâi tribuna oficială, apoi masa presei, a fost furat mixerul de la stația de amplificare, au fost sparte magazii. Totul arăta deplorabil, iar noaptea era paradisul golanilor acolo. Ne-am hotărât să facem un pic de curățenie. Am închiriat tot ce există acolo de la administratorul judiciar și o să fie o rânduială. Poate nu ca pe vremuri, când toate erau impecabile, dar nici chiar așa ca în ultima vreme. Pe tribune nu va mai intra nimeni, însă pe pistă, în mod civilizat, fără role și biciclete, vor putea să alerge toți cei interesați. ”, spune Horoba.

În stadion vor avea acces, în afara primei echipe, și formațiile de juniori 1 și 2 de la LPS, care au un protocol de colaborare cu Gloria. Dar și acestea doar pentru meciurile oficiale, antrenamentele urmând să le facă pe terenul sintetic din parc.

 

 | 3.303 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *