Gloria, încă un pas spre dezastru! A fost depunctată din nou și poate ajunge pe loc retrogradabil

Ședința de miercuri, 3 iunie, a Comisiei de Disciplină și Etică din cadrul Federației Române de Fotbal a dus la noi sancțiuni dure pentru cluburile din eșaloanele inferioare din țara noastră. Gloria Progresul Bistrița, Cetatea Târgu Neamț, Arieșul 1907 Turda și AFC Fortuna s-au aflat pe masa comisiilor federale și s-au ales cu excluderi, depunctări, interziceri și amenzi.

Echipa bistrițeană din Seria a V-a a Ligii 3 nu și-a rezolvat litigiul cu Ionuț Cristian Hlinca, astfel că s-a ales cu o nouă depunctare în clasament, pentru a treia oară, însumând astfel un total de -8 puncte. Șase dintre ele vin din cauza procesului cu Hlinca, iar două din cel cu Olimpiu Bucur.

"În baza art. 24 lit. C pct. 1 lit. b din Regulamentul privind Statutul și Transferul Jucătorilor de Fotbal, comisia a hotărât sancționarea AFC Gloria Progresul cu scăderea de puncte asupra celor acumulate în campionat de echipa de categoria cea mai ridicată – depunctare 2 puncte pentru perioada 14.05.2015-29.05.2015. Comisia a acordat termen în data de 17 iunie 2015, ora 15.00, dată la care clubul să prezinte dovada plății față de creditorul Hlinca Ionuț Cristian pentru a evita în continuare depunctarea", sună verdictul Comisiei de Disciplină și Etică în cazul lui Hlinca.

Litigiile nu sunt încheiate, astfel că Gloria Progresul poate acumula noi depunctări și riscă să ajungă pe loc retrogradabil și chiar să fie exclusă din competiții. Cu ultimele două puncte scăzute, Gloria a ajuns la 25 de puncte în clasament, a căzut sub CS Iernut (26 puncte) și o poate "depăși" în săptămânile următoare pe Sănătatea Cluj (21 puncte), grupare care a retrogradat de pe locul 13.

 | 369 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *