Gloria II, victorie clară pe terenul lanternei

echipa bistrițeană a câștigat cu 4-2 la Sănătatea Cluj și se ține bine de podium în Liga a 3-a

  Gloria II a început meciul de pe terenul Clujana cu un gol în minutul 3, de fapt un autogol marcat de clujeni, la o fază fixă executată de Enescu.  Gazdele au egalat apoi spre finalul primei părți, tot dintr-o fază fixă. Și repriza a doua a început tot ca prima, cu Gloria în avantaj, Enescu fiind marcatorul golului de 2-1. Bistrițenii s-au desprins la 3-1 prin Mureșan, care a marcat cu un șut de pe 16 metri, la o minge mișcată în urma unei lovituri libere. În minutul 85, clujenii reduc din scor, 3-2 la o greșeală colectivă a apărării bistrițene, dar nu se pot opune juniorului Varga, cel care închide tabela la 4-2. De menționat că la formația clujeană a evoluat și fostul jucător al Gloriei, Radu Sabo, cel care pregătește la această oră Sănătatea Cluj.
Gloria II: Istrate, Drăguș, Ninu, Mureșan, Fizeșan, Hlinca, Furdui, Macarie, Enescu, Danilo, Dani. Au mai intrat: Pușcaș, Varga, Murar, Gotea.

A fost un meci destul de bun, nu foarte bun. Am întâlnit o echipă matură, schimbată față de cea care pierdea primele 6 meciuri și se instala pe ultima treaptă a clasamentului.
Dan Matei

 | 239 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On