Gloria, cu căpitanul pe bară la Târgu Mureș

 

Portarul Călin Albuț, singurul din lotul Gloriei care a jucat toate minutele acestui campionat, are 4 avertismente și  nu va evolua în meciul de sâmbătă, cu echipa lui Băbuțan și Sabău 
 
 
Călin Albuț a jucat 1980 de minute în acest campionat, adică nu a lipsit nici o clipă din poarta Gloriei în cele 22 de etape de până acum. La partida cu Rapid a primit al patrulea avertisment, aiurea, de la arbitrul Paul Unimatan din Zalău, la o fază în care nu a vrut să-i dea mingea lui Bozovici, după golul primit la 2-2. "Era o minge la mijlocul terenului, nu înțeleg de ce Bozovici o vroia chiar pe aia din poartă. Trebuia să primească și el galben, că el a provocat acea situație. Și apoi, nu mai e ca pe vremuri, să joci cu o singură minge de la început până la final", spune Albuț, supărat că  va lipsi din jocul programat sâmbătă, la Târgu Mureș.
 
În locul lui, Manea îl va introduce în poartă pe Irimia, care va debuta astfel, în campionat, sub culorile Gloriei. Albuț îi ține pumnii și îi urează succes vasluianului de 32 de ani care a mai jucat doar în Cupa României pentru echipa bistrițeană. "Sper să aibă noroc și să apere bine. Avem nevoie de puncte. O să fiu în tribune și o să-i țin pumnii", a mai declarat Albuț pentru Sportul bistrițean.
 
În afara portarului care poartă și banderola de căpitan, Manea nu îl poate folosi nici pe Predescu, accidentat. În schimb, Iordache și D Agostino sunt cu pregătirea aprope la nivelul coechipierilor și nu ar fi exclus să-i vedem în primul 11. Deși, conservator, Manea știe că echipa învingătoare nu se schimbă. Pe acest principiu, aar trebui să joace cu Tudose, Szukala, Corallo și cafasso în apărare, cu Achim, Anton, Mărginean și Petre la mijloc, cu Băjenaru în fața lor și cu noul Moraes, italianul Cavalli în atac. 
 
 
Nicolae Manea: "Facem tot ce ne stă în putință să nu pierdem"
 
Antrenorul Gloriei, Nicolae Manea, știe că partida de la Târgu Mureș va fi foarte dificilă și promite că echipa va face totul pentru a nu pierde. "Este o partidă la fel de dificilă ca și cele care au fost până acum. Întâlnim o echipă cu care suntem în luptă directă pentru menținerea în prima ligă, cu un antrenor bun, care a fost aici și cunoaște bine echipa. Așa cum am tratat fiecare joc, cu mare responsabilitate, la fel vom proceda mereu. Vom face tot ce ne sta în putință să nu pierdem, cel puțin. Ne așteaptă meciuri grele, am obținut o victorie foarte importantă cu Rapid și trebuie în continuare să tragem de fiecare punct pus în joc, iar la final să ne îndeplinim obiectivul, a declarat manea pe site-ul oficial.
 
 | 420 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *