– echipa bistrițeană a pierdut punctele din partida cu Poli Timișoara, pe mâna arbitrului Teo Crăciunescu, ce n-a acordat un penalty clar și a arătat un roșu nejustificat.
Gloria a jucat destul de bine în partida cu Poli Timișoara și merita măcar un punct la capătul celor 90 de minute de joc. Însă a avut un adversar decisiv îmbrăcat în negru și care a fluierat aiurea. Teo Crăciunescu nu a văzut un henț la Bădoi, clar și din Pădurea Codrișor și a interpretat eronat un duel dintre Ciucă și Bucur, eliminându-l pe bistrițean. Gafele centralului și un șut de excepție prins de Curtean în prelungiri au înclinat balanța în favoarea echipei lui Balint, aproape la fel ca în meciul din Cupa României, disputat cu două săptămâni înainte.
Domnul Crăciunescu, vizionând după joc faza respectivă, a recunoscut că a fost lovitură de la 11 metri. Al doilea cartonaș galben pentru Ciucă mi s-a părut, încă de la momentul respectiv, foarte ușor acordat. La finalul partidei, vizionând înregistrarea fazei, domnul Crăciunescu a spus că s-a grăbit eliminându-l pe jucătorul nostru.
Ioan Ovidiu Sabău
Gloria a jucat bine, a avut multe ocazii. E foarte greu să joci împotriva Bistriței. Noi am câștigat în urma unei execuții pe care o aștept din iarnă de la Curtean, din meciurile de pregătire. Oricum, jocul s-a rupt după eliminarea lui Ciucă.
Gabi Balint
Ultimele comentarii