Incep să apară jucători noi în lotul Gloriei. Așa cum anunța ieri antrenorul Nicolae Manea, echipa mai are nevoie de întăriri pe părțile laterale, la mijloc și în atac. Marian Aliuță, fostul jucător al Gloriei din sezonul 96-97 a sosit deja la Bistrița, deși existau informații că el ar fi fost așteptat și la echipa din Râmnicu Vâlcea. Fostul stelist a preferat însă gruparea lui Pădureanu și va intra în antrenamente chiar de azi.
De asemenea, este așteptat și Cristian Dulcea, un alt jucător care a trecut mai demult prin curtea bistrițeană. Acesta a jucat în 1998 mai multe meciuri la tineret și 3 partide în echipa mare. Apoi s-a transferat la Unirea Dej iar în 2005 a ajuns din nou în Divizia A, la Jiul. A mai trecut pe la Olimpia Satu Mare, CFR Cluj, FC Argeș și Dacia Mioveni. A jucat un sezon și în Ungaria, la Eto Gyor. Are 33 de ani, 80 de meciuri în prima ligă și 180 în Liga a doua.
Adrian Linca
foto: asport.ro (Dulcea, foto stânga)
Ultimele comentarii